Iulia Timoşenko, fost premier al Ucrainei, condamnată recent la şapte ani de închisoare, a fost supusă astăzi unei examinări medicale în afara penitenciarului în care este încarcerată, a anunţat ministrul ucrainean al sănătăţii Olexandr Anişcenko. El nu a făcut însă nici o precizare cu privire la starea de sănătate a fostului premier al Ucrainei. "Iulia Timoşenko a fost supusă unui examen medical complet într-o instituţie medicală din Kiev", a declarat ministrul, fără să precizeze despre ce fel de instituţie este vorba. Rezultatele acestui examen medical au fost trimise autorităţilor penitenciare, a adăugat el, refuzând să facă orice alt comentariu. Marina Soroka, purtătoarea de cuvânt a fostului premier, a declarat pentru AFP şi RIA Novosti că nu a fost informată cu privire la acest examen.
Preşedintele Viktor Ianukovici anunţase ieri că Iulia Timoşenko ar putea primi îngrijiri medicale în afara penitenciarului Lukianov din Kiev, în contextul în care starea de sănătate a fostului premier suscită îngrijorare.

