Știri de ultima orăActualitateNici un candidat pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova

Nici un candidat pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova

Comisia pentru alegerea şefului statului din Republica Moldova nu a înregistrat până în prezent nici o candidatură pentru funcţia de preşedinte al ţării, deşi astăzi este ultima zi de înscriere, informează Mediafax.ro. Această situaţie ar putea conduce la o nouă amânare a controversatului scrutin.
Alianţa pentru Intergrare Europeană va continua astăzi negocierile cu grupul lui Igor Dodon, în condiţiile în care se insistă asupra candidaturii Zinaidei Greceanîi, pe de o parte, şi a lui Marian Lupu, pe de altă parte. Potrivit preşedintelui comisiei pentru alegerea şefului statului, Tudor Deliu, până în prezent au fost 14 doritori care s-au adresat acesteia, însă nici unul nu a întrunit condiţiile necesare pentru înregistrare. Deliu a precizat că în cazul în care nu va fi înregistrat nici un candidat, atunci primul tur al scrutinului poate fi considerat încheiat, urmând să se fixeze o altă dată pentru alegerea preşedintelui ţării. Alegerile pentru desemnarea preşedintelui Republicii Moldova ar trebui să aibă loc vineri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII