Știri de ultima orăMagazinKaty Perry, o artistă nonconformistă

Katy Perry, o artistă nonconformistă

Tânăra solistă Katy Perry a reuşit să îşi creeze o imagine originală, atrăgând atenţia cu ţinutele sale deosebite, de obicei foarte colorate, într-un stil retro care aminteşte de extravaganţii ani ‘40-50, de pin-up girls sau de nebunia disco a anilor ‘80. În plus, solista nu se dă în lături în a afişa culori şi materiale îndrăzneţe pe care le combină cu dezinvoltură, rezultatul fiind o imagine care nu o poţi trece cu vederea, relatează www.modalizer.com. În opinia vedetei, vestimentaţia este un element extrem de important, pentru că ea reflectă personalitatea. De altfel, Katy merge mai departe şi consideră că îşi poate da seama dacă se înţelege cu cineva numai aruncându-şi o privire asupra vestimentaţiei persoanei cu care intră în contact. Tânăra solistă, pe numele său real Katheryn Elizabeth Hudson, a povestit că i-au plăcut ţinutele îndrăzneţe încă din copilărie. De exemplu, la 11 ani, şi-a şocat colegii când a apărut la şcoală purtând o geacă din piele de leopard, spre amuzamentul colegilor, dar spre invidia mămicilor. La 14 ani, vedeta a decis să îşi vândă geaca de leopard într-un magazin second-hand, pentru a-şi putea achiziţiona mai multe haine, cu ajutorul cărora să îşi definească în mod şi mai clar stilul nonconformist.

Stil îndrăzneţ

Solista a mărturisit că preferă hainele foarte colorate, cu printuri din desene animate, şi a recunoscut că se dă în vânt după hainele vintage, pe care le combină cu inserţiile de blană sau pene, care conferă o notă de modernitate. De asemenea, din garderoba solistei nu lipsesc tricouri cu cele mai trăsnite mesaje.
Iar la astfel de ţinute, nici accesoriile nu sunt mai prejos, indiferent că este vorba de bentiţe, curele, pantofi în culori îndrăzneţe sau o poşetă cu cele mai ciudate forme. Una dintre caracteristicile stilului lui Katy Perry este dată de ochelarii de soare, în genul anilor ’80, precum celebrii ochelari în formă de inimioare, dar şi de accesoriile de tot felul, brăţări, coliere şi chiar broşe de dimensiuni destul de mari.
 Un vis al solistei este acela de a-şi lansa propria colecţie vestimentară, astfel încât şi fanii săi să îi poată purta ţinutele. „E o ambiție a mea de ceva vreme şi lucrurile par să intre pe un făgaş normal. Mi-ar lua însă doi ani ca să fac totul cum trebuie. Nu vreau să mă grăbesc. Mă gândesc şi la linia lui Gwen Stefani, căreia i-a luat o infinitate să o facă“, a explicat Katy. Oricum ar fi, cert este că moda rămâne, alături de muzică, pasiunea cea mai mare a solistei.
„Întotdeauna am experimentat cu hainele şi am propriul meu stil. Agyness Deyn şi Dita von Teese sunt modelele mele. Îmi place să creez tot felul de personaje şi ador să arăt ca şi cum tocmai am ieşit dintr-o carte de istorie! Îmi place să spun ce gândesc. Sunt o persoană reală, în carne şi oase, nu o păpuşă de manufactură, căreia îi e frică să iasă din hotelul unde e cazată“, a adăugat Katy Perry.
Atunci când a fost gazda premiilor MTV European Music Awards anul acesta, cântăreaţa a surprins asistenţa apărând îmbrăcată într-o rochie-carusel, după care s-a schimbat într-un costum jumătate feminin, jumătate masculin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS