Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a luat act de demisia judecătorului Laurenţiu Anghel, de la Tribunalul Dolj, şi a decis în şedinţa de marţi să înainteze preşedintelui României, Traian Băsescu, propunerea de eliberare din funcţie a magistratului. Anghel – în prezent suspendat din funcţie de CSM ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) – şi-a înaintat demisia pe 25 octombrie, pentru a putea intra în avocatură.
Reamintim că el, împreună cu colegul său Bogdan Diaconescu, ambii magistraţi la Secţia Penală a Tribunalului Dolj, şi cu doi avocaţi, Octavian Ciucă şi Ion Militaru, au fost trimişi în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Craiova al DNA, pentru că ar fi pretins şi primit suma totală de 45.000 de euro de la trei persoane, judecate în stare de arest pentru înşelăciuni cu cecuri fără acoperire, pentru a le obţine pedepse mai uşoare. Dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Cluj.
Fost procuror, devenit apoi judecător, Laurenţiu Anghel activa din noiembrie 2003 la Tribunalul Dolj. Arestat în mai 2010, a stat 11 luni în spatele gratiilor, până când magistraţii clujeni au considerat că nu se mai impune menţinerea sa în arest preventiv. Procesul celor doi judecători şi doi procurori este într-o fază avansată de judecată, existând mari şanse ca instanţa să pronunţe o sentinţă în acest caz chiar luna aceasta sau cel târziu luna viitoare.
• Adrian Dinu
Demisia lui Anghel, trimisă lui Băsescu
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

