Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova i-au reţinut aseară pentru 24 de ore pe Costinel Diculescu şi pe manelistul Nelu Anca (cunoscut ca Nelu de la Craiova). În cazul lui Ionel Grigore, anchetatorii i-au interzis să părăsească localitatea de domiciliu timp de 30 de zile. Primii doi au fost duşi aseară în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IJP) Dolj, iar astăzi vor fi prezentaţi judecătorilor de la Tribunalul Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. După audieri, procurorii nu au dispus nici o măsură preventivă în cazul soţiei lui Diculescu, Lia Roxana.
Cei patru sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciune. Potrivit procurorilor, „învinuitul Diculescu Costinel Silviu, împreună cu alte persoane, a constituit o grupare infracţională, acţionând în municipiul Craiova, având drept scop obţinerea de beneficii financiare substanţiale din inducerea în eroare a mai multor persoane, cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare cu privire la imobile situate într-o zonă rezidenţială“.

