Știri de ultima orăMagazinVedetele dictează tendinţele

Vedetele dictează tendinţele

De-a lungul timpului, numeroase vedete au contribuit la formarea unor tendinţe care au influenţat decisiv moda, relatează de.lifestyle.yahoo.com.

Un astfel de „trendsetter“ este regretatul Steve Jobs, co-fondatorul companiei Apple, a cărui vestimentaţie preferată era o simplă helancă neagră şi o pereche de blugi. Fie că era vorba despre lansarea unui produs sau de prezenţa la un eveniment important pentru companie, Steve Jobs purta aceleaşi haine. El obişnuia să spună: „Nu dau doi bani pe felul în care mă îmbrac sau cum arăt!“. Steve Jobs a început să-şi poarte „uniforma“ în urma unei vizite la fabrica Sony, când a observat că angajaţii purtau aceleaşi haine: helancă neagră, blugi şi adidaşi. Jobs a fost impresionat şi a încercat să impună o uniformă şi în Apple, dar nu a reuşit niciodată. După moartea fondatorului Apple, din cauza cancerului de pancreas, vânzările la helănci au crescut simţitor. În numai o zi, încasările de pe urma helăncilor au crescut cu peste o sută de procente, susţin reprezentanţii brandului de haine ST. Croix.
Pasionaţii de fotbal care au urmărit meciurile Germaniei în timpul Cupei Mondiale din Africa de Sud îşi amintesc cu siguranţă de puloverul albastru în V purtat de selecţionerul german Joachim Low la Cupa Mondială din Africa de Sud. În prezent, acest pulover a devenit unul dintre principalele exponate ale viitorului muzeu al Federaţiei Germane de Fotbal (DFB) de la Düsseldorf. Puloverul face parte din colecţia Strenesse, marcă ce îmbracă toată naţionala germană la acest Mondial, este din caşmir albastru şi costă 199 de euro. Acesta a fost achiziţionat de MetroGroup contra sumei de un milion de euro în decembrie 2010, în cadrul unei gale de caritate. Ulterior, compania a fost de acord să îl doneze Federaţiei Germane de fotbal.

Britanici la modă

Proaspăta Ducesă de Cambridge, Kate Middleton, a reuşit de la început să îşi facă simţită prezenţa, influenţând nu doar gusturile vestimentare ale conaţionalilor săi, ci şi pe cele ale designerilor, care fac tot posibilul să aibă onoarea de a o îmbrăca. De exemplu, un palton Burberry de 650 de lire pe care Kate l-a purtat într-o apariţie televizată s-a vândut ca pâinea caldă într-o zi. De asemenea, în luna ianuarie, Kate a participat la o nuntă, unde a purtat un palton al brandului britanic Libelula, în valoare de 310 lire. La doar câteva ore după ce a fost publicată poza, paltonul s-a vândut rapid în toate magazinele din Londra şi câteva mii de cereri erau în așteptare pe site-ul firmei, majoritatea venind din Statele Unite ale Americii. Printre firmele preferate ale prinţesei se numără Burberry, Temperley sau Mulberry. De remarcat este şi faptul că ducesa nu se dă în lături de la a purta haine aparţinând unor branduri mai accesibile precum Jigsaw şi Topshop.
De asemenea, nu trebuie uitate nici creaţiile brandului Issa, Kate purtând o rochie de mătase a acestei case de modă cu ocazia anunţării logodnei. Rochia respectivă a avut vânzări record, chiar managerul de vânzări părând surprins: „Issa este una dintre cele mai bine vândute case de modă … De la anunţul logodnei regale am fost copleşiți de atâtea cereri“.
Un alt britanic obişnuit să influenţeze gusturile vestimentare ale conaţionalilor săi, şi nu numai, este fostul căpitan al naţionalei de fotbal a Angliei, David Beckham. Soţia sa, Victoria, a reuşit să contribuie la creşterea vânzărilor de şosete marca M&S, după ce a dezvăluit de unde îi cumpără lui David ciorapi. Victoria a povestit într-un interviu că David nu este prea pretenţios când vine vorba să îşi cumpere şosete şi că se mulţumește cu ciorapii de la M&S. Imediat după aceea, bărbaţii din Marea Britanie au luat cu asalt magazinele şi în scurt timp au epuizat „rezerva“ de şosete produse de M&S. De altfel, dintr-un sondaj comandat ulterior de compania M&S a rezultat că ciorapii preferaţi de Beckham sunt purtaţi de unu din patru britanici.

Istorie şi eleganţă

Un alt articol vestimentar care a făcut istorie este celebra rochie din mătase artificială de culoare ivory pe care regretata divă Marilyn Monroe a purtat-o în comedia romantică „Şapte ani de căsnicie“ (The Seven Year Itch) în anul 1955. De la lansarea filmului, scena în care partea de jos a rochiţei zboară după ce a fost „lovită“ de un curent de aer provenit de la gura de aerisire a metroului a fost copiată în sute de filme şi fotografii, de celebrităţi din toată lumea. În plus, toate doamnele şi domnişoarele pasionate de modă şi-au dorit să îmbrace o astfel de rochie.
La fel de râvnită este şi legendara rochie neagră pe care Audrey Hepburn o poartă în filmul „Mic dejun la Tiffany“ (Breakfast at Tiffany’s). Rochia lui Hepburn a fost creată de Givenchy, fiind accesorizată cu un şirag de perle şi o pereche de mănuşi lungi negre, obiectul vestimentar devenind încă de atunci un simbol al eleganţei. Versiunea originală a rochiei a fost vândută pentru 410.000 lire sterline, în 2006.
Revenind în actualitate, trebuie recunoscută şi influenţa asupra modei a celebrului personaj Carrie Bradshaw – eroina pasionată de pantofi din serialul „Totul despre sex“ (Sex and the City), jucată de Sarah Jessica Parker. Şi datorită lui Carrie, numele creatorului de pantofi Manolo Blahnik este astăzi cunoscut femeilor din întreaga lume. Nici nu este de mirare, întrucât cu tocurile lor interminabile, liniile elegante şi detaliile extravagante, pantofii creaţi de Blahnik sunt cu adevărat unici. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS