Antrenorul Tibor Selymes a demisionat, marţi, de la conducerea tehnică a echipei FCM Târgu Mureş, au declarat pentru Mediafax surse apropiate tehnicianului. Selymes este nemulţumit de faptul că oficialii grupării mureşene nu şi-au respectat unele promisiuni făcute la semnarea angajamentului, cum ar fi achitarea restanţelor financiare faţă de jucători, care sunt neplătiţi de patru luni, susţin sursele citate.
În acest moment, Tibor Selymes şi conducerea FCM Târgu Mureş negociază condiţiile rezilierii contractului.

