R
omânia îşi menţine ţinta de aderare la euro pentru anul 2015 – este concluzia care s-a degajat în cadrul şedinţei comitetului interministerial pentru trecerea la euro, ce a avut luni la BNR, se arată într-un comunicat al Guvernului, citat de NewsIn.
"În cadrul şedinţei, s-a discutat stadiul îndeplinirii criteriilor de convergenţă nominală în contextul recentelor evoluţii economice din zona euro. A fost analizat, de asemenea, Cadrul european de asistenţă financiară pentru stabilitatea macroeconomică a Uniunii Europene şi au fost prezentate recentele măsuri adoptate de Consiliul European. În acest context, s-a reiterat menţinerea ţintei de aderare la euro pentru anul 2015, subliniindu-se faptul că aceasta are un efect de armonizare şi disciplinare a politicilor macroeconomice, iar îndeplinirea criteriilor pentru adoptarea euro este un indicator esenţial de evaluare atât pentru Comisia Europeană, cât şi pentru pieţele internaţionale", transmite Executivul.
Guvernul mai precizează că "momentul adoptării euro depinde de dezvoltările de pe plan european şi mondial, coerenţa politicilor macroeconomice interne şi implementarea reformelor structurale fiind imperios necesare".