Știri de ultima orăActualitatePreşcolarii şi elevii din ciclul primar intră în vacanţă

Preşcolarii şi elevii din ciclul primar intră în vacanţă

Elevii din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar intră oficial în vacanţă, de pe 22 octombrie. Conform Ordinului privind structura anului şcolar 2011 – 2012, emis de ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, copiii au vacanţă în perioada 22 – 30 octombrie. „La latitudinea cadrelor didactice, în această perioadă, copiii pot fi implicaţi în diverse activităţi extracurriculare gen excursii, serbări sau activităţi sportive. Aceste acţiuni nu sunt obligatorii ca în săptămâna prevăzută de Legea educaţiei în aprilie anul viitor“, a declarat Alexandru Gîdăr, inspectorul şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), care a explicat că, în judeţul Dolj, intră în vacanţă 44.500 de elevi, dintre care 21.000 sunt preşcolari. Următoarea perioadă de vacanţă, de care se vor bucura însă toţi elevii, va fi între 24 decembrie 2011 şi 15 ianuarie 2012 (vacanţa de iarnă). 23 decembrie 2011 va fi ultima zi de şcoală din semestrul I, care, anul acesta, este mai scurt cu aproape o lună faţă de anii trecuţi.
În schimb, semestrul al doilea va avea cinci luni împărţite astfel: 16 ianuarie – 6 aprilie 2012, cursuri, 7 – 22 aprilie 2012, vacanţă de primăvară, 23 aprilie – 22 iunie 2012, cursuri, 23 iunie – 9 septembrie 2012 vacanţă de vară.
• Andreea Horcone

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS