11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞerban Huidu, pus oficial sub acuzare pentru uciderea din culpă a trei persoane

Şerban Huidu, pus oficial sub acuzare pentru uciderea din culpă a trei persoane

Parchetul Judecătoriei Braşov a început ieri urmărirea penală faţă de realizatorul TV Şerban Huidu

În continuarea cercetărilor efectuate în cauza privind accidentul de circulaţie petrecut pe raza localităţii Timişul de Sus, judeţul Braşov, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus, ieri, începerea urmăririi penale faţă de Şerban Sebastian Huidu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă (trei victime), informează Biroul de presă al Ministerului Public.
Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale, spune sursa citată, a rezultat că, pe 16 octombrie 2011, în timp ce se deplasa pe DN 1, din direcţia Predeal spre Braşov, în dreptul kilometrului 149, aflat la volanul unui autoturism, învinuitul, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud), a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o Dacia Logan ce venea din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul ocupanţilor autoturismului Logan. În dosar au fost formulate concluziile medico-legale privitoare la decesul celor trei victime, stabilindu-se că moartea a fost violentă, fiind cauzată de hemoragii interne şi externe, consecutive, în principal, din cauza rupturilor de organe interne.
„De asemenea, la dosar au fost depuse şi rapoartele de expertiză medico-legală întocmite pentru celelalte persoane implicate în accident, stabilindu-se că cei doi minori au suferit leziuni ce necesită pentru vindecare sub zece zile de îngrijiri medicale (fapt ce nu atrage răspunderea penală), iar celelalte două pasagere ale autoturismului au avut leziuni ce necesită pentru vindecare sub 60 de zile de îngrijiri medicale, precizând că nu formulează plângere prealabilă“, arată sursa citată.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii judiciare.
Cele trei persoane care au murit în urma accidentului provocat de realizatorul TV Şerban Huidu erau colegi la o firmă din Braşov, Ioan Garbis şi Magda Drăghici fiind patronii, iar Ştefan Lungu – şoferul, iar duminică se îndreptau spre Aeroportul Otopeni pentru a aştepta un client din străinătate.
Lungu Ştefan Balogh, de 55 de ani, şi Magda Drăghici, de 54 de ani, au murit la locul accidentului, imediat după impact, iar Ioan Garbis, de 57 de ani, a decedat luni dimineaţă, la Spitalul Judeţean Braşov, unde au fost duşi în stare gravă.
Cei trei lucrau la firma Toledo SRL de pe Calea Feldioarei din Braşov, o societate care activează în domeniul distribuţiei de maşini de legat, înfoliat, maşini de paletizat, maşini de lipit şi materiale consumabile.
C ei trei se îndreptau cu maşina firmei către Aeroportul Otopeni, unde ar fi urmat să aibă o întâlnire cu un client care venea din străinătate.
•  Mediafax

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII