Știri de ultima orăActualitateProgramul mijloacelor de transport în comun, modificat pentru Zilele Craiovei

Programul mijloacelor de transport în comun, modificat pentru Zilele Craiovei

Regia Autonomă de Transport (RAT) Craiova a anunţat astăzi că în perioada 25-30 octombrie 2011, cu ocazia evenimentelor prilejuite de Zilele Craiovei, programul de transport în municipiu va fi adaptat în aşa fel încât fluxul de călători să fie preluat în mod corespunzător. 
 
Astfel, potrivit comunicatului RAT, pentru spectacolele organizate pe esplanada Parcului Tineretului, în zilele de 28, 29 şi 30 octombrie, începând cu ora 16.00 şi până la terminarea spectacolelor, traseul 20 (Gară – Brazdă – Spitalul Nr. 2 – Agronomie – Sala Polivalentă – Parcul Tineretului şi retur) va circula la o frecvenţă de 20 minute. De asemenea, traseul 20b (Olteţ – Spitalul Nr. 1 – Sala Polivalentă – Parcul Tineretului şi retur) va circula la o frecvenţă de 15 minute, în timp ce traseul 29b (Piaţa Centrală – Olteţ – Spitalul Nr.1 – Sala Polivalentă – Parcul Tineretului – Bucovăţ şi retur) va fi suplimentat.
 
În data de 29 octombrie, cu ocazia Zilei Recoltei, eveniment organizat în Piaţa Centrală din Craiova, traseele 2b (Cernele – Piaţa Centrală şi retur), 3 (Craioviţa Nouă – Centru – Bănie şi retur), 29b ((Piaţa Centrală – Olteţ – Parcul Tineretului – Bucovăţ şi retur), 101 (Baumax – Piaţa Centrală şi retur) precum şi tramvaiele (Ford – Piaţa Centrală şi retur) vor fi suplimentate între orele 8.00 şi 16.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU