Știri de ultima orăActualitateFotbal - Gloria Bistriţa - Gaz Metan Severin, scor 2-1, în Liga a II-a, seria Vest

Fotbal – Gloria Bistriţa – Gaz Metan Severin, scor 2-1, în Liga a II-a, seria Vest

Formaţia olteană Gaz Metan Severin a pierdut marţi, în deplasare, cu Gloria Bistriţa, scor 1-2, partida contând pentru etapa a 8-a din Liga a II-a, seria Vest. Severinenii au deschis scorul prin căpitanul Alin Vigariu, care l-a susprins pe Irimia cu o ,,torpilă’‘ de la aproximativ 30 de metri (‘23), iar ardelenii au revenit în repriza secundă prin Albert Voinea (‘65) şi Predescu (‘85).

Tehnicianul Gloriei Bistriţa, Nae Manea, a folosit următorii jucători: Irimia – Peteleu, Reano, V. Năstase, Caffosso (‘46, Cr. Constantin) – Keita (‘67, Predescu), Feher (‘55, Curtuiuş), R. Mărginean, Anton, Velcovici – Voinea.

De partea cealaltă, antrenorul formaţiei Gaz Metan Severin, Cosmin Bodea, a mizat în această partidă pe: Şteţca – Mitic (‘89, Trifu), Bălău, Vârtic, Cosic – Mirescu, Vigariu, Olah, Neacşa – Biţiş (‘59, Moutinho), Vancea (‘78, I. Mitroi).

În urma acestui rezultat, gruparea olteană a rămas pe locul 9, iar Gloria Bistriţa şi-a consolidat poziţia de lider al seriei de Vest, cu 21 de puncte, podiumul fiind completat de FC Timişoara (18) şi FC Argeş (16).

Mâine, de la ora 15.00 (Digi Sport 1), se va disputa şi celălalt meci restant al etapei a 8-a, fiind vorba despre FC Bihor – Mureşul Deva.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS