Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat azi că formaţiunea sa a iniţiat în Coaliţie discuţii pentru ca fiecare judeţ să fie reprezentat de câte doi senatori, iar fiecare sector al Capitalei de câte unul, astfel că Senatul ar urma să aibă mai puţin de 100 de membri, informează NewsIn.
"Noi am propus o schimbare la nivelul Senatului, în sensul reducerii numărului senatorilor. Fiecare judeţ să aibă doi senatori indiferent de mărime judeţului şi fiecare sector al Capitalei unul, vom avea astfel un Senat sub o sută de membri, care din ar reflecta o gândire spre viitor", a anunţat Kelemen.
"Pentru Senat putem accepta alegeri uninominale în colegii, fără listă naţională", a adăugat el, precizând că la Camera Deputaţilor ar urma să se păstreze numărul de parlamentarii, iar alegerile să aibă loc în sistem mixt.
În cadrul discuţiilor din comisia coaliţiei de guvernământ privind modificarea legislaţiei electorale, UDMR ar fi respins proiectul PDL de introducere a sistemului uninominal, alături de un mecanism de compensare în funcţie de numărul de voturi obţinut de fiecare candidat.

