Știri de ultima orăLocalMedicul Tusciuc, acuzat cu repetiţie

Medicul Tusciuc, acuzat cu repetiţie

Mircea Tusciuc, medic la Spitalul de Urgenţă Slatina, este acuzat de neglijenţă în serviciu, pentru a doua oară. Mihai Alexandru Ioan, un băieţel de trei ani, a fost tratat săptămâna trecută de Mircea Tusciuc, iar starea lui s-a agravat, copilul făcând ocluzie intestinală. Părinţii au decis să-l ducă la Spitalul de Urgenţă din Craiova, unde medicii au stabilit că trebuie să-l mai opereze o dată pentru a-l salva. Deocamdată, Mihai Alexandru a rămas internat la Spitalul din Craiova, după operaţia la care a fost supus. Vestea că medicul Tusciuc ar fi făcut o altă neglijenţă în serviciu vine în urma unei sesizări anonime care a ajuns pe biroul lui Darius Vâlcov, primarul din Slatina, dar şi al lui Paul Stănescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt. Colegiul Medicilor din Olt a demarat o anchetă în acest caz. În urmă cu un an și jumătate, Mircea Tusciuc a fost acuzat de neglijenţă în serviciu deoarece un copil de nouă ani din Şerbăneşti a murit după ce medicul a decis să-i amputeze brațul, din acest motiv făcând septicemie.
• Maria Oporan

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII