În contextul apropierii anotimpului rece, supun atenției opiniei publice aplicarea Ordonanței Guvernului 5/2011 privind circulația pe drumurile publice, care stabileşte ca fiind contravenţii următoarele: „conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate“ (articolul 102 alineatul (1), punctul 28).
Stând strâmb şi judecând drept, în contextul menţinerii unei sănătoase ordini publice în ceea ce privește circulația pe drumurile publice, ordonanța, ca principiu, este binevenită, numai că, în contextul actualei crize financiar-economice prin care trece întreaga omenire, conținutul Ordonanţei Guvernului 5/2011 privind circulaţia pe drumurile publice mi se pare inoportună, știut fiind faptul că o conformare a cetățenilor țării la precipitata ordonanţă a guvernului ar afecta stabilitatea financiară a oricărei familii de români şi, cu siguranţă, că ar avea şi un tulburător impact emoţional, asta ținând cont de faptul că, în contextul măsurilor de austeritate şi al impactului produs de criza financiar-economică, fiecare coş zilnic de cumpărături a scăzut alarmant de mult, ceea ce a afectat nivelul de trai decent, pe care statul este obligat să-l asigure conform prevederilor constituţionale ale art. 47, alin. (1).
Motiv pentru care, în baza faptului că Ordonanţa Guvernului 5/2011 privind circulația pe drumurile publice intră sub incidenţa prevederilor constituţionale ale art. 47, alin. (1), prin expunerea publică a acestei opinii, aş dori să supun atenţiei societăţii civile o modificare temporară în ceea ce priveşte subiecţii Ordonanţei Guvernului 5/2011 privind circulația pe drumurile publice, ştiut fiind că societatea civilă este o noţiune care descrie forme asociative de tip apolitic, care intervin pe lângă factorii de decizie, pe lângă instituţiile statului de drept, pentru a le influenţa, în sensul apărării drepturilor şi intereselor grupurilor de cetăţeni, pe care îi reprezintă.
Demersul meu de a supune atenţiei societăţii civile modificarea temporară expusă mai jos are ca scop sensibilizarea societăţii civile, care aş dori să solicite Guvernului României ca, în baza prevederilor constituţionale ale art. 107, alin. (1) şi ale art. 108, alin. (1), (2), (3) şi (4), să efectueze o modificare temporară în ceea ce priveşte subiecţii Ordonanţei Guvernului 5/2011 privind circulația pe drumurile publice, după cum urmează:
• autovehiculul de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi autovehiculul de transport persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune sau să aibă montate pe aceste roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate;
• autovehiculul care, pe o distanță mai mare de 5 kilometri de orașul de domiciliu al conducătorului auto, circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, trebuie să fie dotat cu anvelope de iarnă.
Consider că, pe lângă motivația financiar-economică și a impactului emoțional expus mai-sus, o astfel de corectură la Ordonanţa Guvernului 5/2011 privind circulația pe drumurile publice se impune și prin faptul că, în interiorul localităților menținerea și întreținerea drumurilor publice se face în mod corespunzător, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, precum și a altor prevederi legale.
În concluzie, consider că Ordonanţa Guvernului 5/2011 privind circulația pe drumurile publice, aplicabilă tuturor autovehiculelor, este inoportună, cel puţin în acest moment, din următoarele motive:
1. Prevederile Ordonanţei Guvernului 5/2011 privind circulația pe drumurile publice intră sub incidenţa prevederilor constituţionale ale art. 47, alin (1), potrivit căruia „statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent“, iar o astfel de măsură este evident că, în contextul măsurilor de austeritate şi al impactului produs de criza financiar-economică, afectează populaţia atât sub forma unui tulburător impact emoţional, cât şi sub forma coşului zilnic de cumpărături, ce a scăzutalarmant de mult;
2. Prevederile Ordonanţei Guvernului 5/2011 privind circulația pe drumurile publice nu impun, obligatoriu, echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă, precum şi cu lanţuri în cazul vehiculelor de transport de marfă de peste 3,5 tone şi a celor de transport de persoane cu peste nouă locuri, în condiţii meteo favorabile circulaţiei, şi cu anvelope de vară, legea specificând clar că neechiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă atrage „reţinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia“, precum şi „amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni“ numai în cazul circulaţiei „pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei“;
3. În interiorul localităților, menținerea și întreținerea drumurilor publice, înclusiv iarna, se face în mod corespunzător, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, precum și a altor prevederi legale.
• Dr. Eduard Traian Popescu
Ordonanţa Guvernului 5/2011 privind circulația pe drumurile publice
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

