25.3 C
Craiova
joi, 3 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalBătrână accidentată pe trecerea de pietoni

Bătrână accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie din Mehedinţi şi-a văzut moartea cu ochii luni după-amiază. În timp ce se angajase să traverseze o stradă din Drobeta Turnu Severin, bătrâna a fost lovită de o mașină. Din fericire, ea a fost rănită uşor la cap şi la spate.
Şoferul care a accidentat-o spune că totul s-a întâmplat foarte repede şi nu a mai avut timp să frâneze.
„Eu tocmai oprisem la o altă trecere de pietoni să acord prioritate şi doamna a pus piciorul pe zebră din scurt, prea repede. Eu nu am văzut-o și nu am mai avut ce să fac. Nu am avut viteză, dar nu am mai putut să o evit“, a spus şoferul vinovat.
Bătrâna accidentată a spus că nu își amintește cum s-a întâmplat totul.
„Am vrut să trec strada pe la trecere şi a venit o maşină şi m-a lovit. Nu ştiu cum s-a întâmplat, de unde a apărut, pentru că eu m-am asigurat. M-a lovit la cap şi mă doare şi spatele“, a spus victima.
Femeia a fost preluată de medici şi transportată la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin.
„Întrucât nu a respectat indicatorul de trecere pietoni, conducătorul unei autoutilitare a accidentat o femeie care se angajase să traverseze regulamentar strada. Victima a fost rănită uşor şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale“, a declarat poliţistul sosit la faţa locului.
Dacă va fi găsit vinovat, şoferul va rămâne pieton pentru 90 de zile şi va fi cercetat pentru nerespectarea semnelor de circulaţie.
• Alin Ghiciulescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII