Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Gorj au depistat astăzi un focar de rabie în satul Vierşani, comuna Jupâneşti, după ce un localnic a anunţat că a ucis o vulpe în gospodăria sa. Potrivit directorului DSV Gorj, Ion Iliuţă, în urma analizelor de laborator ale probelor prelevate de la vulpe, medicii veterinari au stabilit că animalul avea rabie. “Am notificat toate primăriile din apropierea comunei Jupâneşti de existenţa focarului şi am anunţat măsurile care trebuie să le întreprindă în această zonă. Mai mult, am anunţat şi Direcţia Silvică şi Asociaţia Judeţeană de Vânători şi Pescari Sportivi ca să nu organizeze vânători în această perioadă în satul Vierşani”, a precizat Ion Iliuţă.
Acesta este cel de-al treilea focar de rabie înregistrat în judeţul Gorj de la începutul anului.

