Știri de ultima orăActualitateMinistrul francez de interne a criticat din nou infracţionalitatea română

Ministrul francez de interne a criticat din nou infracţionalitatea română

Ministrul francez de interne Claude Gueant a criticat ieri infracţiunile comise de români în Franţa, în special în condiţiile în care mulţi delincvenţi folosesc copii, informează NewsIn. Gueant a dat însă asigurări că nu stigmatizează romii. "La Paris şi, din păcate, nu numai la Paris, ne confruntăm de câţiva ani şi anul acesta cu o creştere importantă a numărului de infracţiuni comise de români. Este vorba de o infracţionalitate deosebit de crudă, pentru că foloseşte mult copii", a spus oficialul. "Am fost la Strasbourg săptămâna trecută, am aflat ceva ce nu ştiam: familiile îşi vând fetele cu 120.000 de euro pe an, pentru ca acestea să se ocupe de furturi. Trebuie să dea înapoi cei 120.000 de euro în decurs de un an", a adăugat el. "Nu am rostit niciodată cuvântul romi", a subliniat ministrul.
La începutul lunii septembrie, Gueant a lansat o ofensivă împotriva "infracţionalităţii române", precizând că o persoană din zece deferită justiţiei din Paris este de origine română.
Noul şef al Biroului francez pentru imigraţie şi integrare, Arno Klarsfeld, va veni astăzi în România pentru o vizită de trei zile, în vederea susţinerii unor proiecte de reinserţie a populaţiilor rome.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII