PSD si umbra lui Tepes

Mi se pare inutil sa demonstrez ca facatorii de politica de azi, de la noi, isi amintesc de istoria tarii doar cand vor sa se serveasca de ea pentru interesele lor. In rest, nu pot fi suspectati de emotii si, cu atat mai putin, de comotii afective. Unii dintre ei au preluat, mimetic, obiceiul americanilor de a duce mana la inima cand aud imnul national, dar cum sa-i crezi ca o fac sincer? Patriotismul se dovedeste nu la ceremonii, ci in ceea ce se intampla zilnic. Si stim ce se intampla zilnic.

Asta nu-i impiedica pe facatorii de politica sa considere ca istoria nationala e o buna arma de vanat voturi. Au aflat si ei (de la Orwell sau din „lupta pentru trecut“ a altor regimuri) ca acela care stapaneste trecutul stapaneste viitorul. Si au dedus din aceasta invatatura celebra ca prezentul, oricat ar parea de sigur, e alunecos daca nu i se da un trecut. Nu m-am mirat, deci, deloc cand parintii actualului PSD (FDSN sau PDSR, nu-mi mai amintesc) au rechizitionat „Hora Unirii“ si au transformat-o in imn de partid. Nu m-am mirat nici atunci cand la Alba Iulia sarbatoarea a fost parcelata si impartita intre partide, halca principala fiind insusita de cei care si-au insusit si „Hora Unirii“. Si precizez asta pentru a le dovedi acelora care se mira ca, inca, ma mai mir de multe lucruri care se petrec azi, ca nu traiesc cu capul in nori. Unele din mirarile mele sunt o forma de lasitate. Nu am taria de a trage toate concluziile din ceea ce vad sau aud. Dar in ce priveste patriotismul facatorilor de politica de azi si rolul pe care-l dau istoriei nationale, de simplu „mijloc“ folosit pentru un „scop“ propriu, nu mai am, in principiu, nedumeriri. Imi e de ajuns o comparatie. La fel procedeaza cu religia. Dumnezeu e vazut de ei ca agent electoral. Ceea ce e mai mult decat o impertinenta metafizica. E o treaba de „suflete mici“.

Dar, recunosc, m-am vazut, recent, pus in situatia de a ma mira chiar si intr-un domeniu unde nu credeam ca mai exista surprize. Ma astept, fireste, ca la anul (cand se va implini o jumatate de mileniu de la moartea lui Stefan cel Mare) sa-i vad pe domnii Iliescu si Nastase rapusi de emotie ascultand clopotele de la Putna. Dar Tepes celebrat de PSD? De ce sa mint, la asta nu ma asteptam. De nenumarate ori am auzit, in ultimii treisprezece ani, strivita printre dinti, murmurata ca o injuratura sau ca un blestem, cu naduf, intrebarea celebra din „Scrisoarea III“ a lui Eminescu: „Cum nu vii tu Tepes Doamne?“ Nu mai era nevoie sa se continue versul. Toti stim cum suna: „ca punand mana pe ei, / Sa-i imparti in doua cete: in smintiti si in misei, / Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni, / Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!“ Teribila imprecatie. Teribil avertisment. De natura sa-i complexeze pe facatorii de politica, sa-i sperie, dandu-le un frison. Mai ales ca e imposibil sa nu stie ca, in ultimii zece-doisprezece ani, invocarea lui Tepes a devenit din ce in ce mai obsedanta la noi.

Ei bine, m-am inselat. Am supraevaluat sensibilitatea sau temerile celor care ar fi avut motive sa se simta vizati de invocarea lui Tepes. PSD si-a depasit complexele, daca le-a avut. Cineva a descoperit ca anul acesta se implinesc 544 de ani de atestare documentara de catre Vlad Tepes a asezarii care a devenit Cetatea lui Bucur si, mai tarziu, capitala Romaniei. 544 nu-i o cifra rotunda? Nu-i nimic, PSD nu s-a impiedicat de acest mic inconvenient. Caci alegerile sunt la anul, nu se poate astepta pana se vor implini, eventual, 550 de ani. Asa ca au fost proiectate concursuri, demonstratii de arte martiale, retrageri cu torte, la umbra lui Tepes. Se va dezveli si un bust al domnitorului.

Si ca sa nu fie nici un dubiu, ca e vorba de o serbare de partid, s-a anuntat ca organizatorii sunt guvernul, prefectura si primariile de sector. Fara primaria generala a Bucurestiului, deci. Adica, fara Basescu.