• Elevii doljeni vor fi intimpinati, la inceputul anului scolar, de dascali care nu si-au facut analizele medicale obligatorii, deci pot fi suferinzi de boli transmisibile, contractate in perioada vacantei • Situatia, fara precedent, este cauzata de neintelegerile dintre Ministerele Educatiei si Sanatatii, care n-au reusit sa se puna de acord in timp util asupra platii analizelor medicale
Daca pentru elevi scoala va incepe la 15 septembrie, dascalii s-au intors deja la locurile de munca de saptamina trecuta. Cit de sanatosi sint, pentru a nu pune in pericol sanatatea elevilor, asta nu se stie, pentru ca in acest an, ca niciodata pina acum, nu si-au facut analizele medicale obligatorii.
Procedura legala a fost data uitarii
Cauza acestei situatii fara precedent tine de o serie de neintelegeri iscate intre Ministerele Muncii, Sanatatii si Educatiei cu privire la suportarea contravalorii analizelor medicale ale profesorilor. Prin ordinul comun nr.508/933/2002 al Ministerului Muncii si al Ministerului Sanatatii, a fost legiferata obligatia tuturor cadrelor didactice de a efectua examene clinice si paraclinice specifice meseriei pe care o au, inainte de inceputul fiecarui an scolar.
Concret, pentru dascali ar fi obligatorii trei astfel de examene: clinic general anual, efectuat de medicii de medicina muncii, radiologic pulmonar si psihologic. Daca medicii de medicina muncii considera ca sint necesare si alte examinari medicale (spre exemplu, o examinare psihiatrica), pot trimite pacientii respectivi la un medic specialist. Aceste examinari erau gratuite pentru profesori, contravaloarea lor trebuind suportata de catre angajator. Cum, insa, angajatorul – Inspectoratul Scolar Judetean Dolj, ca si celelalte inspectorate scolare din tara – nu avea de unde scoate circa trei miliarde de lei pentru consultarea medicala a celor aproximativ 11.000 de profesori din judet, dascalii au ramas neconsultati. Si neconsultati de medic vor mai ramine o buna bucata de vreme, putind pune in pericol sanatatea copiilor.
O nota care contravine unor ordine ale ministrilor
Pentru a rezolva intr-un fel situatia, Ministerul Sanatatii a incercat sa dreaga busuiocul, trimitind tuturor directiilor de sanatate publica din tara o „Nota privind organizarea controlului medical periodic pentru cadrele didactice“. Aceasta nota, semnata de dr. Alexandru Rafila, director general in Ministerul Sanatatii, intra in contradictie cu ordinul celor doua ministere mentionat mai sus.
„Avind in vedere riscul epidemiologic potential pentru colectivitate, Directiile de Sanatate Publica Judetene si a municipiului Bucuresti, conform aprobarii conducerii ministerului nr.MB/2658/03.09.2003, vor coordona efectuarea esalonata, pina la sfirsitul anului curent, a controlului medical periodic al personalului subordonat Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, pentru anul scolar 2003 – 2004“, se arata in nota.
Pe linga faptul ca examinarea medicala obligatorie inainte de inceperea anului scolar este prelungita pina la 31 decembrie, noua metodologie de consultare medicala a cadrelor didactice ii exclude aproape integral pe medicii specialisti de medicina muncii.
Examinarea clinica generala a personalului didactic urmeaza sa fie facuta de medicii scolari, inclusiv in zonele unde unitatile de invatamint nu au astfel de medici. Radiografiile pulmonare urmeaza sa fie efectuate doar in anumite dispensare de pneumoftiziologie (cite doua-trei in fiecare judet), contravaloarea fiind suportata de Ministerul Sanatatii cu fonduri din Programul national de prevenire si control al tuberculozei. Examinarea psihologica a dascalilor nu mai este obligatorie, urmind sa fie efectuata de catre psihologii scolari – specializati in psihologia… copilului – doar daca medicul scolar considera ca anumite cadre didactice ar putea avea probleme psihice.
Asteptarea moarte n-are
Intr-o asemenea situatie, cadrele didactice nu au altceva de facut decit sa astepte sa fie programate pentru consultatie si sa-si intimpine elevii in starea in care se afla.
„Profesorii care activeaza in unitati de invatamint unde exista medici scolari trebuie sa se prezinte la cabinetele medicale pentru consultatie. Daca nu au medic in scoala, va trebui sa astepte pina ce Directia de Sanatate Publica ii va aronda la o scoala cu cabinet medical. Cit despre radiografiile pulmonare, urmeaza sa fie facuta o programare a unitatilor de invatamint, astfel incit toate cadrele sa faca MRF pina la sfirsitul lunii decembrie. Asta este cam tot ce s-a stabilit pina in acest moment cu privire la analizele medicale ale dascalilor“, a mentionat prof. Constantin Lungulescu, vicepresedinte al Sindicatului Invatamintului Preuniversitar Dolj.

