12.3 C
Craiova
sâmbătă, 14 februarie, 2026
Știri de ultima orăActualitate76 de localitati din Mehedinti au fost realimentate cu energie electrica

76 de localitati din Mehedinti au fost realimentate cu energie electrica

• Vintul puternic si grindina au distrus 110 hectare de vie, 15 hectare de gradini si 300 de acoperisuri • Desi locuitorii din Hinova i-au solicitat ajutorul, primarul le-a cerut sa nu-l deranjeze fiindca este in concediu • Pescarii au ramas fara barcile ancorate la malul Dunarii

Echipele Inspectoratului Judetean de Protectie Civila Mehedinti si cele ale societatii ELECTRICA Drobeta Turnu Severin au reusit luni seara sa realimenteze cu energie electrica 76 de localitati, din cele 81 care au fost afectate. Furtuna puternica, insotita de descarcari electrice si grindina, care s-a abatut asupra judetului, in noaptea de duminica spre luni, a provocat pagube insemnate. Realimentarea cu energie s-a facut esalonat. Specialistii de la ELECTRICA incercau ieri sa remedieze si defectiunea aparuta la statia de transformatoare Ludu, care alimenteaza cinci sate.

Cele mai afectate comune din Mehedinti au fost Livezile si Hinova, unde vintul si grindina au distrus 110 hectare de vie,15 hec-

tare de gradini si 300 de acoperisuri. Furtuna a smuls din pamint si cinci stilpi de lemn din reteaua de furnizare a energiei electrice.

La Ostrovul Corbului, 70% din case au fost afectate de furtuna

Pagubele produse de furtuna in Mehedinti vor fi evaluate de Comisia Judeteana de Aparare impotriva Dezastrelor. In satul Ostrovul Corbului, comuna Hinova, localnicii au solicitat sprijin autoritatilor locale, deoarece peste 70 la suta dintre imobile au fost afectate.

„Vom evalua pagubele si vom vedea cu ce putem sa-i ajutam. Oamenii nu au nici o vina si nu au bani sa faca reparatii. Culturile au fost si ele distruse in mare parte“, a declarat Mihai Melciu, viceprimarul comunei Hinova.

Anuntat de sateni sa vina sa evalueze dezastrul, primarul Hinovei a spus ca este inca in concediu si sa nu fie deranjat.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Judetean de Protectie Civila Mehedinti, furtuna din noaptea de duminica spre luni a afectat aproximativ o suta de localitati din judet, 12 linii de medie tensiune, citeva sute de imobile si sute de hectare de culturi agricole. Zeci de barci ancorate pe malul Dunarii au fost luate de valuri. Cantitatile de precipitatii cazute in Mehedinti au fost reduse cantitativ, fiind cuprinse intre cinci litri pe metrul patrat la Tirmigani, in nordul judetului, si 10,6 litri pe metrul patrat la Drobeta Turnu Severin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS