Un milion de pelerini sunt aşteptaţi la Roma pentru ceremonia de beatificare a fostului papă Ioan Paul al II-lea, ce va avea loc pe 1 mai, au declarat oficiali din poliţie, citaţi de Radio Vatican. Maşinile nu vor putea intra în Roma în perioada 30 aprilie – 1 mai, a anunţat prefectul poliţiei din capitala italiană, Giuseppe Pecoraro, adăugând că locuri suplimentare de parcare vor fi amenajate în afara centurii oraşului.
Papa Ioan Paul al II-lea, predecesorul Papei Benedict al XVI-lea, a murit la data de 2 aprilie 2005, la vârsta de 84 de ani. El a condus Biserica Catolică timp de 26 de ani, deţinând al doilea pontificat ca lungime din istorie. Beatificarea este al treilea dinte cei patru paşi ai procesului de canonizare.

