Directorul Constantin Robu incearca ba imprumuturi la banci, ba asocieri cu alte firme
Primarul Vasile Bulucea a declarat ieri ca SC CORA INVEST GROUP SA, societatea care trebuia sa execute lucrarile pentru cele 245 de locuinte ANL in cartierul Craiovita Noua, a ajuns la fundul sacului, nemaiavind fonduri pentru finalizarea investitiei. Pina in prezent, SC CORA a construit si a dat deja in folosinta 45 de apartamente, restul, de 200, aflindu-se in diferite stadii de executie. In urma cu doua saptamini, primarul a anuntat ca societatea intentioneaza sa obtina un imprumut de 600.000 de euro ca sa termine lucrarea cotractata cu ANL, insa directorul general Constantin Robu nu a facut rost de acesti bani. „Nu mai are, domne, bani. Stiu ca acum se cauta solutii. Una dintre ele ar fi continuarea lucrarilor printr-o asociere intre SC COREMI si TCIF SA, a doua varianta fiind o firma turceasca“, a incheiat primarul.
Banii ANL, destinatie necunoscuta
Directorul SC CORA SA a precizat, la rindul sau, ca va incerca asocierea cu firmele in cauza: „Despre turci, stiu ca sint un mare concern cu reprezentanta in Bucuresti. Despre varianta cu COREMI si TCIF nu stiam nimic, dar trebuie sa-l credem pe domnul primar. Cit despre imprumut, nu am renuntat la ideea de a obtine unul“. Constantin Robu a declarat ca valoarea actualizata a apartamentelor depaseste 30 de miliarde de lei. Cum ANL suporta toata investitia, pare suspecta graba cu care CORA cauta asociati din lipsa de bani. In aceste conditii, nu ramine decit o singura ipoteza plauzibila: cu banii ANL s-au platit alte lucrari si obligatii financiare ale firmei. Directorul SC CORA a refuzat sa comenteze motivele pentru care cauta bani sa termine locuintele finantate de ANL.

