In nouă judeţe, nici o firmă nu s-a prezentat la preselecţie
Licitaţia care ar fi trebuit să aibă loc astăzi s-a aminat din cauză că in nouă dintre judeţele ţării, plus trei sectoare ale Bucureştiului, nu s-a prezentat nici o firmă dornică să distribuie elevilor şi preşcolarilor lapte şi corn. Acelaşi lucru s-a intimplat in alte 108 zone din alte judeţe, a menţionat Petre Petrescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj. Autorităţile au motivat aminarea licitaţiei şi prin faptul că, pe parcurs, au fost aduse o serie de modificări Ordonanţei nr. 96/2002, astfel incit aprovizionarea cu aceste produse in şcoli să se facă zilnic. Consiliile locale vor deveni ordonatori de credite, in cazul in care se vor găsi destule societăţi autohtone interesate să participe.
„In acest an, nu mai licităm intregul pachet (lapte şi corn), ci separat, ca unele dintre firmele participante să nu mai fie condiţionate de acest lucru. Ofertanţii trebuie să fie din judeţ sau cel mult din judeţele limitrofe, cu condiţia să aibă depozite in judeţul respectiv. Pină pe 15 august, societăţile doritoare sint aşteptate la preselecţie“, a precizat Petre Petrescu. In Dolj, pină luni se prezentaseră deja patru firme (SC DUVADI, SC LACTIDO, SC TRIUMF şi SC ISIS), insă autorităţile speră să vină cit mai multe. După efectuarea preselecţiei, Direcţia de Sănătate Publică şi cea Sanitar-Veterinară vor verifica dacă firmele ofertante indeplinesc condiţiile sanitare de depozitare a acestor produse. In acest an, peste 50.000 de copii doljeni vor beneficia de lapte şi corn gratuit. Valoarea contractului pentru asigurarea acestor produse depăşeşte 60 de miliarde de lei.

