0.5 C
Craiova
miercuri, 28 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateReparatiile la caminele studentesti sint in toi

Reparatiile la caminele studentesti sint in toi

Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT) a alocat 4,2 miliarde de lei pentru reparatii la caminele studentesti, iar Universitatea din Craiova a dat 500 de milioane de lei numai pentru materiale. Banii sint suficienti, insa timpul care a mai ramas pina la inceperea anului universitar nu-i de ajuns pentru ca muncitorii sa isi termine lucrarile.

Din cele 11 camine studentesti care apartin Universitatii din Craiova, doar doua au fost renovate ca la carte, alte doua au „fatade de hotel“, iar la celelalte se fac doar reparatii curente. „Varuim peste tot, vopsim tocaria, inlocuim geamuri, intrerupatoare, prize si igienizam“, a spus Salica Micu, director camine si cantine in cadrul Universitatii din Craiova.

La Caminul nr.10, probabilitatea sa fie renovate toate camerele este mica intrucit pina la inceputul anului universitar mai este putin timp, iar lucrarile au inceput tirziu. „Prioritare la Caminul nr.10 sint lucrarile de inlocuire a coloanelor de scurgere. Acestea sint uzate si anual avem numeroase probleme. Iar la Caminul nr. 8 inlocuim coloanele de incalzire pentru ca sint vechi“, a mai spus directorul Mincu.

De apreciat este faptul ca anul trecut „caministii“ au fost mai cuminti si nu au distrus camele, asa cum s-a intimplat ani de-a rindul, cind lasau dezastru in urma lor. „Parca s-au mai potolit. Nu mai sint asa pusi pe vandalizat“, a spus directorul caminelor.

In caminele craiovene sint peste 4.000 de locuri de cazare, iar capacitatea de ocupare este cu fiecare an tot mai mica. Taxa de cazare a fost de 530.000 de lei pe luna pentru o camera cu grup sanitar pe hol si 700.000 de lei pentru camerele care au grup sanitar, asa cum sint cele din Caminul nr.10.

„Caminele arata foarte bine, iar conditiile de locuit sint excelente. Problema este ca nu prea avem studenti care vor sa mai stea in camin“, s-a plins Salica Micu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS