27.3 C
Craiova
marți, 15 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportMititelu are oferte pentru opt jucători

Mititelu are oferte pentru opt jucători

Patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu, a răcit relaţiile cu managerul general Victor Piţurcă, dar susţine că se va consulta cu acesta atunci când va decide să vândă vreun fotbalist.

Mititelu admite că una dintre puţinele variante pentru ieşirea din criză este cedarea unor jucători, dar şi-ar dori ca aceştia să evolueze la echipe din străinătate. De asemenea, Adrian Mititelu a anunţat că va cere fotbaliştilor care vor rămâne la Ştiinţa ca din ianuarie 2011 să accepte micşorarea contractelor.
„O să încerc să vorbesc cu jucătorii, să vedem dacă vom găsi înţelegere, dacă se pot reduce salariile trecute în contract. Este una dintre temele discuţiei cu Victor Piţurcă din ianuarie. Trebuie să vedem ce se poate face. Sunt un tip deschis, sunt democratic. Nu sunt un dictator, aşa cum se spune. Am discutat cu oamenii, sunt un tip de dialog. Sunt opt jucători care şi mâine ar putea fi transferaţi pe sume consistente pentru perioada asta. Ăştia sunt cei ceruţi, nu cei scoşi la vânzare. Atenţie, printre ei nu se află Wobay! Vindem oricând, dar numai afară. Asta e părerea mea, dar trebuie să mă consult şi cu Piţurcă, dacă se pune problema, pentru că aşa am stabilit, să luăm hotărâri de comun acord“, a spus patronul Universităţii Craiova la Sport Total FM.

„Încă eu conduc acest club“

Adrian Mititelu a explicat şi reacţia sa vizavi de declaraţiile lui Silvian Cristescu, care l-a bănuit pe Silviu Lung Jr că s-a dat accidentat la meciul cu Dinamo: „Am avut o relaţie bună cu Silvian Cristescu, dar cred că acum nu trebuia să vorbească aşa în presă despre Silviu Lung junior. Prin reacţia mea am vrut să arăt că încă nu am «murit» şi că încă eu conduc acest club. Chiar dacă erau adevărate acuzele, tot nu avea voie să spună asta în public. Trebuia să facă un referat, dacă i s-a părut ceva suspect, şi rezolvam lucrurile în club“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

24 COMENTARII