Românii nu prea au pus nimic sub saltea, la ciorap sau în batistă. Nici veniturile din ultima perioadă nu au fost suficiente pentru a crea rezerve pentru zile negre. Însă un lucru este cert, puţini români şi-au luat măsuri de precauţie, în cazul în care îşi pierd serviciul sau veniturile pe care le au în prezent. Conform celui mai recent studiu al site-ului de recrutare Myjob, 60,6% dintre români nu ar putea trăi nici măcar o lună din economii, dacă şi-ar pierde locul de muncă în această perioadă. Procentul este cu 20 de puncte mai mare faţă de acelaşi interval din 2009, când numai 40% dintre participanţii la studiu se aflau în această situaţie. O concluzie ar fi că salariile au scăzut. „A scăzut şi procentul celor care s-ar descurca măcar 30 de zile dacă ar rămâne şomeri – 21,77% faţă de 29,35%. Mai mult, numărul celor care s-ar putea întreţine trei luni cu banii puşi deoparte s-a înjumătăţit anul acesta, ajungând la doar 7,92% faţă de 15,87% din respondenţii de anul trecut. Sub patru procente au reuşit să fie mai strângători şi ar putea trăi din economii şase luni. Anul trecut, procentul era de 7,45%. În acelaşi timp, puţin peste 6% dintre participanţii la studiu (6,11%) ar putea rezista chiar un an, însă ponderea lor a scăzut uşor, de la 7,24% anul trecut“, se arată în studiul Myjob.ro.
IT-iştii au cele mai mari economii
În ceea ce priveşte domeniile de activitate, cei specializaţi în IT&C stau cel mai bine la capitolul economii, aproximativ 30,2% ar putea trăi un an dacă ar rămâne fără job, în timp ce doar 26,17% nu ar rezista o lună. În clasamentul celor mai pregătiţi, urmează cei din Consultanţă şi cei din Telecomunicaţii, unde 25,33 de procente, respectiv 19,87%, s-ar descurca 12 luni fără un loc de muncă.
Procente peste medie înregistrează şi trainerii (16,88%), cei din departamentele de Resurse Umane (15,48%), cei din middle şi top management (12,15%). La fel şi angajaţii din Marketing/Cercetare de piaţă (12%), Inginerie/Tehnologie (11,95%) şi Petrochimie (11,83%). Potrivit sondajului, numărul respondenţilor ce activează în domenii precum Artă/Cultură şi Asistenţă socială şi care ar putea supravieţui timp de 12 luni din economiile pe care le-au făcut este 0.