– Ce se mai intimpla, domnule Staicu, in aceasta controversata disputa cu Netoiu?
– Mi-am spus de nenumarate ori punctul de vedere, acum sa asteptam rezultatul PNA.
– Intr-un cotidian central de astazi (ieri – n.r.), procurorul sef al sectiei I de Combatere a Coruptiei din PNA, Vasile Draghici, a declarat ca nu exista nici un dosar in cazul scandalului Netoiu – Staicu, precizind totodata ca acest caz nici nu ar fi de competenta PNA! Care este parerea dumneavoastra?
– PNA s-a autosesizat, a intocmit un dosar, i-a dat si numar, apoi l-a trimis la IGP. Urmeaza ca IGP sa incheie cercetarile si abia atunci dosarul va reveni la PNA.
– Intre timp, Universitatea isi vede de problemele ei legate de noul campionat, dvs. fiind in continuare patron…
– Da, sigur ca da.
– Ce stiti ca mai face Netoiu? Racoleaza jucatori de la Universitatea?
– Nu are ce sa faca. Toate dezlegarile pe care el le are sint lovite de nulitate, am spus-o si eu, au confirmat-o si cei de la forurile fotbalistice din Bucuresti, n-are rost sa continuam acest subiect. Nu are nici o sansa. Daca incearca sa faca asa ceva, ii dau totul peste cap!
– La antrenamentul de astazi dimineata (ieri – n.r.) a absentat Rada, un jucator aflat, se pare, pe lista celor tintiti de Netoiu. Suporterii deja s-au alarmat. Sa-l fi convins peste noapte Netoiu?
– Ha, ha… N-am nici o informatie, sint surprins. Miercuri seara am discutat cu Rada despre majorarea contractului lui si l-am trimis la impresar, Gica Popescu, sa-l analizeze. Acesta-i adevarul.
– Sava, Lutu?
– Pe Sava poate sa-l ia oricine, este un jucator liber. Cu 60.000 USD achitati Universitatii, Sava poate fi luat de oricine. Lutu? Despre acest caz discutati cu proprietarul jucatorului, l-am mandatat pe acesta pentru solutionare. Sa nu mai aud de acest caz!
– Am obosit intrebind: cind vin Lux si Barbosa?
– Lux va veni in zilele urmatoare. Barbosa? Probabil ca va veni si el…
Staicu: „Netoiu n-are nici o sansa!“
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei