Știri de ultima orăActualitateIsraelul aşteaptă avioane din România care să ajute la stingerea incendiului

Israelul aşteaptă avioane din România care să ajute la stingerea incendiului

Israelul aşteaptă astăzi avioane din România care să ajute la stingerea celui mai grav incendiu de vegetaţie din istoria acestei ţări, care a provocat deja moartea a 40 de persoane şi evacuarea a 15.000, relatează Haaretz.
Numeroase ţări au început deja să trimită echipe care să ajute Israelul. Primul dintre avioanele străine care a ajuns a provenit din Bulgaria, având la bord 100 de pompieri însoţiţi de viceministrul de externe al ţării. Printre alte aeronave care au aterizat deja se numără patru trimise de Grecia, una de Cipru şi una de Azerbaidjan.
Două avioane turce urmează să aterizeze pe un aeroport militar din nordul Israelului în cursul dimineţii de vineri.
Printre alte ţări care urmează să trimită avioane în cursul zilei de vineri se numără România, Egiptul, Iordania, Franţa, Croaţia, Rusia şi Spania. În total, 20 de avioane străine pentru stingerea incendiilor urmează să aterizeze în Israel.
Oficiali din ambasada Marii Britanii în Israel au precizat că şi Londra a trimis un elicopter dotat cu echipamente pentru stingerea flăcărilor.
Peste 15.000 de persoane, inclusiv 600 de deţinuţi, au fost evacuaţi din nordul Israelului, în urma incendiului care a distrus sute de hectare de vegetaţie şi care nu era controlat încă vineri dimineaţă, după ce a izbucnit joi pe pantele dealului Carmel, la est de oraşul port Haifa, al treilea ca mărime din Israel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS