Universitatea a parasit simbata dimineata Franta, acolo unde, incepind cu 4 iulie, a efectuat un turneu de pregatire. Elevii lui Sorin Cirtu au ajuns ieri destul de obositi in Banie, perioada intensa de antrenamente si cele cinci amicale sustinute in 14 zile punindu-si amprenta asupra starii fizice a fotbalistilor olteni.
In meciurile pe care le-a jucat in Hexagon, Universitatea a obtinut trei remize (2-2 cu Olympique Marseille, 1-1 cu Montpellier si 2-2 cu AS Monaco) si a suferit doua infringeri (1-2 cu Girondins Bordeaux si 2-3 cu Nimes). Sa remarcam ca alb-albastrii au jucat cu trei dintre reprezentantele de frunte ale fotbalului francez, in campionatul recent incheiat AS Monaco clasindu-se pe locul 2, Marseille pe 3, iar Bordeaux pe 4. Celelalte doua adversare ale oltenilor au dat, la rindul lor, o replica dirza, chiar daca Montpellier s-a situat in sezonul trecut pe locul 16 in prima divizie, iar Nimes este o formatie de mijlocul clasamentului ligii a treia.
„Arbitrii ne-au furat cu masura!“
Atit conditiile de pregatire, cit si adversarii pe care Universitatea i-a avut in Franta l-au multumit pe antrenorul Sorin Cirtu, care, in schimb, a fost dezamagit de prestatiile sub orice critica ale arbitrilor care au condus cele cinci amicale. Chiar si presa franceza, recunoscuta pentru nationalismul ei, a remarcat ca oltenii au fost dezavantajati in fiecare meci. In partida cu Bordeaux, arbitrul a refuzat un penalti Universitatii, acordind in schimb unul gratuit francezilor, in intilnirea cu Marseille lui Stoianof i-a fost anulat golul pe care l-a inscris in ultimul minut, in meciul cu Montpellier centralul a refuzat sa le acorde oltenilor un penalti clar, Nimes a cistigat printr-un gol marcat din ofsaid, iar AS Monaco a egalat in ultimul minut dintr-un penalti inventat.
„Asta este! Francezii se oftica atunci cind vad ce tupeu au romanii astia in meciurile cu cele mai bune echipe ale lor. Bine macar ca nu ne-au furat din cinci in cinci minute, au facut-o si ei mai cu masura, adica de doua-trei ori pe repriza“, a sintetizat situatia Sorin Cirtu.
Am inscris de opt ori, dar am primit zece goluri
Este demn de remarcat faptul ca Universitatea a reusit sa inscrie in toate cele cinci partide din Franta. Alb-albastrii au perforat poarta adversarilor de opt ori, dar au si primit zece goluri. Cele mai multe goluri pentru Universitatea le-au marcat Borbely si Bundea – cite doua -, Murgan, I. Stancu, McBreen si Stoianof trecindu-si in cont cite o reusita.
Sorin Cirtu a fost destul de multumit de jocul ofensiv al echipei sale, in schimb nu a fost foarte incintat de defensiva si, in special, de prestatia portarului Adnan Guso. Tehnicianul oltean a precizat insa ca oboseala acumulata in timpul perioadei intense de antrenamente ar putea fi unul dintre principalele motive ale evolutiilor mai putin reusite ale goal-keeper-ului bosniac.