Singurul administrator al retelei de apa potabila din Filiasi, AQVATERM, a scumpit apa de cinci ori, avind girul consiliului local. Hotarirea adoptata in sedinta de consiliu local a fost atacata de primar, care a cerut consiliului judetean sa o anuleze ca fiind ilegala. Daca hotarirea va fi anulata, pe AQVATERM o asteapta falimentul. Numai daca nu va fi preluata de Regia de Apa Craiova. Caz in care locuitorii din Filiasi vor plati mai mult pentru apa, iar primarul se va alege si cu reclama electorala gratuita.
SC AQVATERM, unicul administrator al retelei de apa potabila a orasului Filiasi, este intr-o situatie delicata din cauza problemelor financiare. Pentru a salva societatea, Consiliul de Administratie a hotarit sa majoreze, incepind cu 10 iunie, pretul apei potabile, de la 2.420 de lei la 11.764 de lei, metrul cub.
„Am facut aceasta majorare tinind cont de problemele sociale ale populatiei. Chiar daca legea prevede modificarea tarifului o data la trei luni, noi nu am mai facut o majorare de pret de aproape un an“, a precizat ing. Cornel Neamtu, director general la SC AQVATERM.
Pe 10 iunie, AQVATERM a primit aviz favorabil de modificare a pretului din partea consiliului local, care a votat cu doua voturi impotriva majorarea tarifului conform propunerii AQVATERM.
„Fara pierderi, productia a scazut la 30%“
Hotarirea nr.43 a Consiliului Local Filiasi, prin care a fost aprobata marirea pretului apei, a fost atacata de primar. Aurel Ciocioc sustine ca proiectul de hotarire nu i-a fost adus la cunostinta si nici nu a fost dezbatut anterior, asa cum ar fi fost normal. Mai mult, el spune ca trei dintre consilierii care au votat semnind totodata pentru validarea hotaririi erau fosti membri in Consiliul de Administratie al AQVATERM: „Este vorba despre consilierii Paul Tudorica, Vasile Alexandru si Constantin Pirvuica, unul dintre acestia fiind chiar initiatorul respectivului proiect de hotarire“. Asa ca primarul Ciocioc a facut contestatie la prefectura pentru anularea hotaririi.