Echipa de baschet masculin Energia Rovinari a pierdut pe terenul formaţiei CSM Oradea, scor 85-68, într-un meci televizat, contând pentru etapa a 10-a a sezonului regulat al Diviziei A de baschet masculin. Cu Topcov în mare formă, 15 puncte în primele zece minute, gazdele au încheiat primul sfert în avantaj, 26-23. Oradea a continuat să joace eficient în timp ce Energia a ratat exasperant, ecartul dintre cele două protagoniste crescând până la pauză, 45-34. În startul reprizei a doua, Energia a revenit în joc după un parţial 5-0, însă Oradea a găsit resurse să riposteze, în special din spatele semicercului. Gorjenii au redus la numai patru puncte diferenţa, 60-56, însă Troupe a irosit cu uşurinţă ultimul atac, iar Ştefan a înscris din spatele semicercului la expirarea timpului, stabilind scorul de 63-56, înaintea sfertului decisiv. Ultimele zece minute au fost la discreţia elevilor lui Cristian Achim pe fondul unei apărări mimate a Energiei. Greşelile s-au ţinut lanţ şi în ofensivă, astfel că trupa lui Slobodan Nikolic a mai bifat o înfrângere categorică în deplasare după cea de la Sibiu. Andrei Căpuşan a explicat unde s-a făcut diferenţa: „Am alergat după ei tot meciul. Procentajele noastre au fost foarte slabe, iar apărarea a lăsat de dorit. O parte din diferenţă s-a făcut şi la recuperări, practic toate baloanele sărind la ei, iar cealaltă parte – la aruncările de la semidistanţă şi distanţă“, a spus Căpuşan.
Energia Rovinari a avut un procentaj ruşinos la aruncările de trei puncte, de doar 11% (2 marcate din 19 aruncări), băieţii lui Nikolic pierzând bătălia cu Oradea aproape la toate capitolele, aruncări de două puncte, recuperări (42-37), pase decisive (20-5!), mingi câştigate (8-3) şi posesii pierdute (11-16). Pentru Energia au marcat: Darby – 25 de puncte, Căpuşan – 9 puncte, Troupe – 9 puncte, Nikolic – opt puncte, Mocanu – 7 puncte, Oluic – 4 puncte şi Bigus – 6 puncte. Au mai evoluat: Stroescu, Gliga şi Lupusavei.
Trupa lui Nikolic, în pragul umilinţei
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei