Sfaturi utile în bucătărie
– Ciupercile uscate se spală în mai multe ape călduţe, după care se pun la înmuiat în apa caldă, în care se ţin până se umflă bine, apoi se pot folosi la gătit la fel ca şi cele proaspete. Zeama în care au stat ciupercile la înmuiat poate fi folosită la mâncarea respectivă sau pentru diluarea sosului.
– Morcovii se curăţă mult mai uşor dacă îi introduceţi cinci minute în apă clocotită şi îi clătiţi imediat cu apă rece.
– Mazărea îşi păstrează culoarea verde dacă puneţi puţin zahăr sau lămâie în vasul în care fierbeţi sau căliţi mazărea.
– Piperul măcinat pe care îl cumpăraţi pentru a condimenta mâncărurile nu are o aromă la fel de puternică precum acela boabe. De aceea este recomandat să cumpăraţi piperul boabe şi să aveţi la îndemână o râşniţă atunci când faceţi mâncare. Este recomandat să folosiţi boabe de piper de mai multe culori pentru a da un gust şi un aspect mult mai plăcut mâncării.
– Hreanul ras nu îşi va schimba culoarea dacă îl stropiţi cu puţin lapte.
– Aluatul se întinde mult mai uşor dacă ţineţi făcăleţul la frigider timp de câteva ore.
– Tortul de ciocolată are o aromă mai puternică dacă în blat amestecaţi câteva picături de oţet de mere sau suc de lămâie.
– Glazura pentru prăjituri se poate topi şi fără bain-marie. Se poate folosi cuptorul cu microunde sau chiar cuptorul de la aragaz (în care se introduce ciocolata într-un castronel de inox sau iena).
– Omleta este mai gustoasă dacă i se adaugă roşii, ardei, pătrunjel şi puţin busuioc, pe lângă caşcaval ras.
– Pentru a curăţa mai repede nucile lăsaţi-le peste noapte în apă îndulcită.
– Kiwi, fructe exotice atât de bogate în vitamine, chiar dacă sunt tari şi proaspete la cumpărare, se înmoaie în câteva zile. Pentru a evita acest lucru e bine să le puneţi într-un coş cu mere.

