Știri de ultima orăMagazinOK, eroarea de ortografie devenită cuvânt universal

OK, eroarea de ortografie devenită cuvânt universal

OK este o silabă care a făcut înconjurul lumii, fiind probabil cea mai mare invenţie americană.  

OK este unul dintre cele mai utilizate cuvinte din lume. Probabil, două sute de pagini dedicate unui cuvânt din două litere poate e un pic cam mult. Însă dacă ne gândim că această silabă, care a făcut înconjurul planetei, este probabil cea mai mare invenţie americană, situaţia se mai schimbă. Allan Metcalf, secretar al American Dialet Society, a numărat de câte ori acest cuvânt este invocat pe internet şi a constatat că este ca şi cum ai căuta acul în carul cu fân, pentru că acest cuvânt este universal. Şi când te gândeşti că acest cuvânt a apărut în glumă, el fiind „lansat“ spre celebritate cu ocazia unei campanii electorale. Toată povestea a fost prezentată de lingvistul american în „OK: The Improbable Story of America´s Greatest Word“.

Istoria unui cuvânt

Inventatorul acestui cuvânt, Charles Gordon Greene, nu se gândea, cu siguranţă, că va avea noroc, altfel l-ar fi brevetat. Editorul Boston Morning Post avea obiceiul să creeze acronime pentru cititorii săi, un limbaj oarecum similar celui utilizat astăzi pe internet. Mister Greene îşi pigmenta articolele cu „NG“ – no go (nu merge), „GC“, gin cocktail sau chiar şi „raotflmmfaoiaatkflmm“, „rolling around on the floor laughing my motherf ing ass off in an attempt to keep from losing my mind“, un mod cu totul ciudat de a spune că nu putea să se mai oprească din râs. Până când, pe 23 martie 1839, într-o dispută cu rivalii de la Providence Journal i-a scăpat acel „O.K.“ care, după cum a explicat, însemna „all correct“. Însă de ce a folosit O şi K? Metcalf a explicat că abrevierea incorectă era similară modului de pronunţare. La fel se întâmpla şi cu alte abrevieri folosite în ziar, de tipul „ow“ pentru all right, totul e bine.

Preşedinte agramat

Însă povestea ar fi banală, dacă la mijloc nu ar fi implicat şi un preşedinte. Potrivit legendei, inventatorul cuvântului OK ar fi fost populistul şi „ucigaşul de indieni“ Andrew Jackson, pe care adversarii săi îl acuzau că este agramat. În 1829, au compus o scrisoare falsă şi plină de greşeli gramaticale, care a avut efectul opus, aducând o avalanşă de voturi. Nu există dovezi că în realitate ar fi semnat documentele cu OK, oll korrect, însă cert este că a consacrat folosirea literei K în loc de c. Un alt preşedinte este cel care a adus celebritatea acestui cuvânt. Este vorba de Martin van Buren, care în 1840 a încercat să obţină cel de-al doilea mandat al său. Originar de Kinderhook, New York, era numit de susţinătorii săi OK, Old Kinderhook, care însemna şi omul potrivit. Campania sa electorală a fost extrem de spectaculoasă, OK fiind prezent pe orice panou şi devenind chiar şi nume de cluburi. Iar un conflict a dus la apariţia antonimului său K.O.: care însemna kicked over, eliminaţi şi nu pentru knock-out, termen folosit în box.
De atunci, OK a devenit o abreviere folosită de telegrafi, şi mai apoi de telefonişti. Cinematografia a contribuit, de asemenea, iar OK a devenit atât de popular încât a fost primul cuvânt pronunţat pe Lună.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII