Un judecător britanic, unul german şi altul din Polonia se află într-un stagiu în România, fiind interesaţi de sistemul judiciar român, planificarea instanţelor, modul de funcţionare, astfel că au întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţii judecătoreşti, Curtea Constituţională, Ministerul Justiţiei.
Miercuri, a avut loc la sediul Curţii de Apel Bucureşti, o întâlnire a reprezentanţilor Curţii de Apel Bucureşti formată din Isabelle Tocan, Ileana Ruxandra Dănăilă şi Cristina Nica cu o delegaţie formată din trei judecători străini, Michael Hopmeier din Marea Britanie, Jens Florstedt din Germania şi Katarzyna Kosciow-Kowalczyk din Polonia.
În cadrul întâlniri au fost prezentate aspecte legate de organizarea sistemului judiciar român, în special a Curţii de Apel Bucureşti şi a instanţelor aflate în circumscripţia sa. Totodată, s-au evidenţiat şi efectele hotărârilor instanţelor europene asupra legislaţie şi practicii instanţelor naţionale.

