Cristian Urziceanu, arestat în lipsă pe 18 octombrie, prin decizia Tribunalului Bucureşti, în dosarul privind sinuciderea Mădălinei Manole, fiind suspectat că ar fi vândut unei prietene a artistei Furadanul care a ajuns la cântăreaţă, s-a predat, fiind dus la Tribunalul Bucureşti pentru confirmarea mandatului.
Judecătorii au confirmat acest mandat, astfel că Urziceanu va fi dus în arest.
Judecătorul care a decis arestarea acestuia, arăta în motivarea hotărârii că potrivit unei adrese a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, depusă de anchetatorii bucureşteni la dosar, Urziceanu se afla în Spania.
În perioada martie – iulie, Sorin Cristian Urziceanu a deţinut şi vândut, fără drept, mai multor persoane, Furadan, cunoscut şi sub numele de Carbofuran, substanţă din categoria pesticidelor, clasificată drept foarte toxică într-o hotărâre de Guvern din 2008 şi a cărei comercializare este interzisă conform normelor legale în vigoare.
Cristian Urziceanu ar fi comercializat substanţa pe o perioadă mai mare de cinci luni de zile.
Ancheta Parchetului Capitalei a stabilit că moartea Mădălinei Manole a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, survenită după o intoxicaţie acută cu carbofuran, care a fost ingerat, însă în sângele artistei nu s-au găsit urme de droguri sau de alcool. Potrivit anchetatorilor, în baza ordonanţei din 14 iulie a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Serviciul de Medicină Legală Ilfov a efectuat o constatare medico-legală necroptică în cauza privind decesul numitei Mădălinei Manole.
Potrivit raportului întocmit, moartea a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă intoxicaţiei acute cu carbofuran; calea de pătrundere a toxicului a fost digestivă (orală). Totodată, la autopsie s-a constatat o leziune traumatică (plagă contuză parietală stânga), care cel mai probabil s-a produs prin lovire de plan dur în cadrul stării de rău de dinainte de deces şi nu are legătură cu mecanismul de producere a morţii.
Mai mult, examenul sângelui a fost negativ pentru droguri bazice. De asemenea, în conţinutul gastric s-a găsit carbofuran, iar sângele analizat nu conţine alcool, se arată în acelaşi raport.
Mădălina Manole a fost găsită decedată, în dimineaţa de 14 iulie, de soţul său, în locuinţa din Otopeni. Incidentul a fost anunţat de acesta la 112 în jurul orei 6.30, însă medicii sosiţi de urgenţă nu au mai putut-o salva pe cântăreaţă. În casă se aflau, la momentul sinuciderii, soţul, soacra şi copilul artistei, în vârstă de un an.
Artista s-a născut la 14 iulie 1967 în Vălenii de Munte, judeţul Prahova. Şi-a făcut debutul muzical la vârsta de 15 ani, iar în 1991 a obţinut discul de aur pentru albumul "Fată dragă".
Bărbatul care a vândut Furadanul cu care s-a sinucis Mădălina Manole s-a predat
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

