4.5 C
Craiova
sâmbătă, 15 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăMagazinO primă întâlnire reuşită

O primă întâlnire reuşită

Pentru că orice primă întâlnire este plină de speranţe, dar şi de motive de îngrijorare, înainte de a vă implica într-o astfel de „aventură“ este bine să ştiţi ce puteţi face pentru ca experienţa să fie agreabilă nu doar pentru dumneavoastră, ci şi pentru partener.

Prima întâlnire cu un partener nou este un moment pe cât de aşteptat, pe atât de delicat, având o încărcătură emoţională foarte mare. Formularea mentală a unor întrebări precum „O să mă placă?“ şi „Oare cum este omul cu care mă întâlnesc?“ sau îngrijorarea la gândul că s-ar putea să treceţi printr-o situaţie jenantă sau că nu aveţi nimic în comun, lucruri care ar compromite întâlnirea, sunt etape normale dinaintea „momentului zero“. Secretul pentru o primă întâlnire reuşită este să vă relaxaţi, să vă simţiţi bine şi să nu despicaţi firul în patru în mod exagerat. Oricât de emoţionată aţi fi, gândiţi-vă că, în definitiv, nimic nu este un capăt de ţară, iar ideea principală este ca experienţa să fie agreabilă, chiar dacă se va întâmpla ca întâlnirea să fie prima şi ultima.

Alegeţi un loc potrivit pentru întâlnire

Dacă bărbatul care urmează să vă fie partener v-a lăsat să alegeţi locul întâlnirii, gândiţi-vă şi la el atunci când luaţi o decizie. Alegeţi deci un teren relativ neutru – un bar liniştit, intim sau un restaurant fără pretenţii, unde aţi mai fost şi ştiţi că vă simţiţi bine. Avantajul de a alege să aveţi o întâlnire într-un loc mai simplu este acela că, dacă experienţa se dovedeşte un dezastru, ea poate fi scurtată în mod elegant, fără ca nici unul dintre dumneavoastră să se simtă prost. Dacă, în schimb, există atracţia pe care o speraţi, întâlnirea poate fi prelungită după pofta inimii. Evitaţi să mergeţi în locuri foarte zgomotoase, unde nu vă veţi putea înţelege şi nu alegeţi cinematograful pentru prima întâlnire.

Daţi-vă silinţa

Puneţi-vă în valoare atuurile. Daţi-vă silinţa să arătaţi cât mai bine posibil, însă nu exageraţi, mai ales cu machiajul. Ţinuta îngrijită şi igiena impecabilă sunt esenţiale (lucru valabil nu doar la o primă întâlnire, ci în general, în relaţiile sociale). Dacă veţi apărea cu părul nespălat şi nearanjat sau purtând haine murdare sau şifonate nu veţi fi în avantaj. Dimpotrivă, lăsând să se înţeleagă că v-aţi dat silinţa să arătaţi bine veţi spune fără cuvinte că doriţi ca impresia pe care o lăsaţi să fie dintre cele mai bune.

Fiţi amabilă

Indiferent dacă sunteţi sau nu atrasă de persoana cu care vă vedeţi, este important să fiţi drăguţă şi amabilă. Nu vă costă nimic, iar o astfel de atitudine îl va face şi pe partener să se simtă în largul lui. A fi amabilă înseamnă nu doar să fiţi agreabilă, ci şi să nu minţiţi sau să daţi speranţe false. De exemplu, nu spuneţi că îl veţi suna şi că de-abia aşteptaţi să vă întâlniţi din nou dacă ştiţi sigur că aceste lucruri nu se vor întâmpla niciodată.
Lăsaţi-vă bagajul emoţional acasă

Dacă aveţi un număr foarte mare de foşti iubiţi, o dependenţă jenantă sau probleme familiale de care vă plângeţi mereu – săriţi peste aceste subiecte la prima întâlnire. Prea multe „bagaje emoţionale“ de acest fel prezentate atât de repede nu reprezintă un punct de atracţie, dimpotrivă. Dacă această întâlnire este doar primul pas spre o relaţie lungă şi fericită, veţi avea tot timpul din lume să îi împărtăşiţi partenerului experienţele tragice cu care v-aţi confruntat în trecut. Ţineţi minte că prima întâlnire este ca un inteviu pentru un job: este momentul în care vă prezentaţi atuurile, nu punctele slabe.

Nu vă asumaţi o altă personalitate

Permiteţi-i persoanei cu care vă întâlniţi să vadă cine sunteţi cu adevărat. La o primă întâlnire nu este momentul să încercaţi să fiţi aşa cum v-aţi dori sau aşa cum credeţi că partenerul şi-ar dori să fiţi. În definitiv, nu vreţi ca el să se îndrăgostească de o versiune falsă a dumneavoastră, ci vă doriţi să aveţi alături o persoană care să vă placă aşa cum sunteţi, cu bune, cu rele, cu ciudăţeniile pe care le aveţi şi cu toate detaliile care vă definesc personalitatea.

Ce să nu faceţi?

În primul rând, în timpul unei prime întâlniri ar fi bine să nu monopolizaţi discuţia, mai ales dacă aveţi de gând să vorbiţi despre propria persoană. Partenerul dumneavoastră se va simţi mai în largul său dacă vă faceţi timp să îl şi ascultaţi, să îi puneţi întrebări şi să îl atrageţi în conversaţie.
În al doilea rând, ideal ar fi să nu vă prefaceţi. În încercarea de a vă impresiona partenerul, e posibil să aveţi tendinţa de a exagera, de a „înflori“ puţin poveştile pe care le depănaţi. Acest truc ar putea funcţiona dacă prima întâlnire este şi ultima, însă dacă se va întâmpla ca relaţia să ia amploare, riscaţi ca mai târziu să vă găsiţi într-o situaţie destul de ciudată, creată de plasa de minciuni nevinovate, ţesută la prima întâlnire.
În al treilea rând, şi poate cel mai important: nu vă formaţi o părere după primele cinci minute. Foarte multe persoane hotărăsc în primele minute sau chiar secunde ale unei întâlniri dacă va mai exista şi a doua întâlnire. Numai că prima impresie poate fi înşelătoare uneori. Tocmai de aceea, încercaţi să nu daţi prea repede un verdict. În schimb, depuneţi eforturi pentru a afla mai multe lucruri despre persoana cu care vă vedeţi. Dacă nu vă puteţi hotărî în privinţa unei persoane după prima întâlnire, mai daţi-i o şansă şi întâlniţi-vă şi a doua oară, abia apoi luaţi o decizie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU