Starea de sănătate a poetului şi politicianului Adrian Păunescu este extrem de gravă, fiind ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor. "Este o chestiune de ore. Nu mai avem ce să-i facem", au declarat surse oficiale pentru Evenimentul Zilei. Adrian Păunescu se află în stare de insuficienţă cardiacă, renală, hepatică şi respiratorie.
Inima lui Adrian Păunescu a repornit, fiind susţinută şi de aparate prin care este drenat sângele, starea pacientului fiind în continuare gravă, a declarat Şerban Brădiştenau, şeful Clinicii de Cardiologie a Spitalului "Floreasca". Medicul a explicat că inima a început să bată, în urma manevrelor de resuscitare şi că este asistată de aparate prin care se drenează sângele venos şi, respectiv, se reintroduce sângele arterial.
Poetul în vârstă de 67 de ani a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca în 26 octombrie. "Nici măcar n-am puterea să-mi imaginez până la capăt cum ar fi această despărţire de ai mei dacă s-ar transforma din temporară în definitivă", scria Adrian Păunescu într-un editorial publicat după spitalizarea sa.
La spital au venit soţia şi doi dintre copiii poetului Adrian Păunescu, însă au refuzat să facă vreo declaraţie referitoare la starea de sănătate a acestuia.
În urmă cu o săptămână, pe 27 octombrie, Adrian Păunescu a publicat un editorial în care scria despre perioada dificilă prin care trece. "De când am acceptat această soluţie, în ochii mei s-au schimbat toate: şi culorile, şi mişcările lumii, şi scara de valori. Au retrogradat vanităţile şi s-au impus brusc, din nou, valorile etern umane. Mi-am dat seama, încă o dată, ce mult contează să nu fii singur pe pământ. Mi s-a arătat, întreagă, nimicnicia de a mă supune banului şi puterii, deşi, fără un minimum de bani şi de putere, nici unul dintre noi nu şi-ar putea procura alimente, medicamente, confortul elementar", scria poetul miercurea trecută.
Adrian Păunescu, în stare extrem de gravă
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

