Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Dan Diaconescu, Dorel Pârv şi Ghezea Mitruş, aceştia fiind acuzaţi de comiterea infracţiunii de şantaj. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu, realizator de programe la postul de televiziune OTV, a exercitat acte repetate de ameninţare, atât în mod direct, în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, cât şi indirect, prin intermediul lui Dorel Pârv şi al lui Ghezea Mitruş, asupra unui primar arădean, pentru a-l determina pe edil să le dea suma totală de 200.000 euro.
La data de 23 iunie 2010, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea procurilor de arestare preventivă pentru 29 de zile a inculpaţilor Dan Diaconescu şi Dorel Pârv. Pe 25 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti a anulat măsura arestării preventive a lui Dan Diaconescu, înlocuind-o cu obligarea acestuia de a nu părăsi ţara. Ulterior, măsura respectivă a fost prelungită succesiv de procurori, fiind valabilă până la data de 21 noiembrie 2010. La data de 4 august 2010, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Dorel Pârv şi a dispus faţă de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, măsură valabilă şi în prezent.

