• Peste 300 de procese aflate pe rol si 22 de plingeri penale • Suma disputata in justitie: 33,5 miliarde de lei • Autoritatile locale au cerut o vizita a presedintelui CNAS la Craiova
Cu peste 300 de dosare, judetul Dolj este pe primul loc pe tara in ceea ce priveste numarul de actiuni in justitie aflate pe rol. Din acest punct de vedere, Doljul depaseste cu mult suma tuturor proceselor aflate pe rol in celelalte judete, intre casele judetene de asigurari de sanatate si spitale, pe de o parte, intre CAS-uri si medici de familie, pe de alta parte. Doljul mai este inregistrat si cu 55 de masuri disciplinare si rezilieri de contracte intre CJAS si furnizorii de servicii medicale, un numar apreciabil, daca avem in vedere faptul ca urmatorul clasat intre judetele Olteniei este Oltul – cu noua rezilieri de contracte, iar Gorjul si Vilcea nu au reziliat nici un contract.
Garda Financiara
si Camera de Conturi,
la vinat de doctori doljeni
Statistica efectuata de CNAS pentru anul 2002 continua cu 22 de plingeri penale impotriva a sase spitale (intre care Spitalul de Urgenta Craiova, Spitalul nr. 2 si Spitalul de Neuropsihiatrie), o sesizare la Camera de Conturi, doua la Garda Financiara si alte 23 la Politia Judeteana.
Suma imputata acestora, ca urmare a controalelor efectuate de Serviciul de audit, se ridica la 33,5 miliarde de lei, fiind depasit doar de Hunedoara, unde suma imputata se ridica la 45 de miliarde de lei. Impreuna, cele doua judete aduna un procent important din suma de 223 de miliarde de lei imputata de casele de asigurari din intreaga tara, si asta, in conditiile in care in unele zone CAS nu a dat pe nimeni in judecata pentru a-i cere bani.
Reprezentantul Doljului
in adunarea generala
a CNAS crede ca sistemul este de vina
Prezent la recenta adunare generala a reprezentantilor caselor de asigurari de sanatate, Petre Petrescu, vicepresedintele Consiliului Judetean Dolj, a luat act de sumele record disputate in justitie si l-a invitat pe presedintele CNAS, Eugeniu Turlea, sa faca o vizita in judet pentru a media conflictele.
„Este inadmisibil ca institutii din acelasi minister sa se judece in aceasta maniera. Sutele de procese aflate pe rol (un lucru anormal, avind in vedere ca unele judete nu au nici macar unul singur – n.r.) in Dolj spun ceva. Inseamna ca sistemul nu functioneaza, nu este coerent. Noi asta am cerut, o intrevedere a presedintelui CNAS cu autoritatile locale pentru decongestionarea situatiei“, a precizat Petrescu.