Tânăra româncă agresată ieri de un italian într-o staţie de metrou din Roma a ieşit din comă, dar se află în continuare în stare gravă, informează site-ul corriere.it. Maricica Hăhăianu, în vârstă de 32 de ani, a fost bătută ieri de un italian de 20 de ani în staţia de metrou Anagnina (Roma), după o discuţie mai aprinsă care avusese loc între cei doi. Discuţia a degenerat, iar italianul i-a dat un pumn româncei, care a căzut. Femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul Casilino din Roma şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Tânăra, care a suferit grave leziuni craniene, a ieşit din comă, dar starea ei este în continuare gravă. Românca se află în prezent internată la Terapie Intensivă şi urmează să fie transferată la neurochirurgie.
Carabinierii l-au identificat şi arestat pe presupusul agresor, cunoscut cu antecedente penale. El susţine că a acţionat în legitimă apărare, afirmând că s-a temut de româncă pentru că aceasta îl ameninţase. Justiţia italiană a decis ca agresorul să fie plasat în stare de arest la domiciliu.

