Pandurii au încheiat nedecis, 0-0, cu ocupanta locului opt din Superliga din Turcia, Antalyaspor. Petre Grigoraş a trimis în teren un prim unsprezece în care şi-au făcut loc şi cei doi fotbalişti transferaţi recent de la Dinamo – Maksumic şi Vranjkovic – iar în poartă tehnicianul l-a preferat pe Mingote în locul lui Popa. Pandurii a început cu: Mingote – Matei, Maksumic, Chibulcutean, Cardoso – Băcilă, Pintilii, Mernassel, Brata – Vranjkovic, Adrian Iordache. În cea de-a doua repriză, Grigoraş l-a testat pe Băcilă ca fundaş dreapta în formula: M. Popa – Băcilă, Pintilii, Chibulcutean, Grecu – Ciucur, Vranjes, Hidişan, Ilie Iordache – Antohi, Stromajer. „Am încercat şi sper că am şi reuşit să ne cunoaştem cât de cât intenţiile, să-mi cunoască şi ei intenţia mea vizavi de fotbal, despre principii, despre felul în care vreau să jucăm. În primul joc încheiat 0-0 am folosit aproape toţi jucătorii. Normal am încercat să-i văd şi eu cu o echipă care nu e tocmai uşoară. Ţelul nostru este să ne cunoaştem cât mai bine, să stăm departe de orice zvonuri şi bârfe. Lucrurile decurg normal, băieţii sunt foarte receptivi şi asta mă bucură. Ştiu şi ei că situaţia este delicată şi numai împreună, formând un grup unit, pot să realizeze ceva. Au fost şi lucruri bune, şi lucruri rele în partida cu Antalyaspor. La unii jucători mă aşteptam mai mult şi au dat mai puţin. La alţii a fost invers, dar sunt probleme pe care vreau să le analizez după o mai lungă perioadă să nu iau decizii pripite vizavi de evoluţia unui jucător sau de capacitatea lui de a se adapta la ceea ce vreau eu să fac. Timpul a fost scurt pentru o analiză pertinentă. Pregătirea decurge bine, nu sunt probleme deosebite“, a comentat Grigoraş pentru site-ul oficial al clubului.
Apostu, la cuţit
De parcă faptul că Pandurii are cel mai slab atac din Liga I nu ar fi fost suficient, în Antalya gorjenii „l-au pierdut“ şi pe golgheterul Bogdan Apostu. Apostu a fost diagnosticat, în urma unui examen RMN, cu ruptură de menisc şi întindere a ligamentelor la genunchiul stâng şi va rata restul turului, însă pronosticul ar putea fi mai sumbru. La revenirea în ţară, Apostu va fi consultat şi de medicul echipei naţionale, Pompiliu Popescu, şi va fi şi operat imediat la clinica Med Sport a ortopedului Marian Anghelescu. „În cel mai fericit caz, în care mă vor opera doar de menisc, stau doar o lună pentru că la o săptămână după operaţie pot reîncepe antrenamentele. Dar dacă va fi vorba şi de ligamente, perioada de recuperare e mai mare. Marţi vreau neapărat să merg la operaţie, sper să nu fie atât de grav şi să revin repede“, a spus Apostu pentru site-ul oficial al clubului.
„Puriul“ are încredere
în panduri
Şahtior Doneţk (Ucraina) şi Khazar Lankaran (Azerbaidjan), echipe antrenate de românii Mircea Lucescu, respectiv Mircea Rednic sunt cantonate în aceeaşi locaţie ca şi Pandurii Târgu Jiu, astfel că cei doi tehnicieni au asistat şi la primul amical al gorjenilor în Turcia. Lucescu a fost însoţit chiar de patronul echipei sale, Rinat Ahmetov. Mircea Rednic crede că Pandurii îşi va reveni pentru că joacă un fotbal plăcut. „Eu cred că echipa îşi va reveni. Am văzut că aţi avut şi ghinion în meciurile trecute pentru că Pandurii au jucat bine în mai multe partide. Probabil că acum va interveni o schimbare în bine, eu sunt convins că vor veni şi victoriile pentru că echipa joacă un fotbal plăcut“, i-a spus Rednic preşedintelui Marin Condescu, urând succes în campionat formaţiei gorjene.

