11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPoluarea din Ungaria ar putea afecta apa Dunării în Mehedinţi

Poluarea din Ungaria ar putea afecta apa Dunării în Mehedinţi

Guvernul ungar a decretat marţi stare de urgenţă în trei districte din vestul ţării, în urma avariei survenite luni la rezervorul unei instalaţii de producere de alumină, din cauza căreia cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa.
În urma poluării care a avut loc luni în Ungaria, autorităţile din Mehedinţi au intrat în alertă şi monitorizează apa Dunării. În prezent, apele din ţara noastră nu sunt afectate. Mai multe echipe de la Serviciul de Gospodărire a Apelor (SGA) Mehedinţi s-au deplasat la Baziaş pentru prelevări de probe, însă mâine, la ora 10.00, se vor cunoaşte rezultatele.
„O echipă de la SGA Mehedinţi s-a deplasat la Baziaş pentru prelevarea probelor necesare trimiterii la laborator ca să verificăm cât de aproape este poluarea de noi. Până în prezent, nu avem informaţii despre o posibilă poluare pe fluviul Dunărea, însă vom monitoriza situaţia şi PH-ul apei“, a declarat Cristian Dumitrana, inginer-şef SGA Mehedinţi.
Procesul de eliminare a consecinţelor accidentului va dura ani, estimează experţii, avertizând, totodată, că reziduurile scurse în afluenţii Dunării riscă să ajungă în apele fluviului. Patru persoane, între care şi un bebeluş de trei luni, şi-au pierdut viaţa, peste o sută au fost rănite, iar încă şapte sunt date dispărute în urma incidentului.

Oamenii se tem de poluare

Locuitorii din Gura Văii, situată la doar cinci kilometri de Drobeta Turnu Severin, au aflat de la televizor de dezastrul produs în Ungaria şi spun că se tem pentru vieţile lor.
„Toată lumea se impacientează pentru că am înţeles că apa contaminată are efectul sodei caustice, ceea ce înseamnă că rade tot. Până acum nu ne-a anunţat nimeni, deşi consumăm apă direct din Dunăre. Dacă se va demonstra că este toxică ca la unguri, nu mai bem apă din Dunăre, cumpărăm, luăm de la puţuri cu sticlele!“, a spus Mihai Coanţă, localnic din Gura Văii.
Cu toate că autorităţile încearcă să îi liniştească pe oameni că poluarea, în cazul în care va ajunge în următoarele ore la Drobeta Turnu Severin, nu va fi atât de puternică, aceştia sunt speriaţi şi spun că evită să mai consume apa de la robinet.
„Ne face rău şi nouă, şi copiilor. Am văzut cum au murit în Ungaria atâţia oameni. Nu mai consumăm deloc apă din Dunăre. Facem un efort şi cumpărăm de la magazin“, a spus Aurica Olei.
Unda de poluare care ar putea afecta Dunărea cu reziduurile chimice toxice provenite în urma avarierii rezervorului de alumină din Ungaria ar ajunge în România, la Baziaş, într-o săptămână, însă aceasta va fi mult diluată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII