Într-o perioadă în care mii de oameni şi-au pierdut locurile de muncă, au existat câţiva doljeni care au încasat salarii de peste un milion de lei pe an. Aceşti oameni au veniturile „la vedere“ şi plătesc impozite uriaşe pentru ele. Vă prezentăm un top al primelor salarii din Dolj, realizate în anul de criză 2009. Cel mai probabil, omul de afaceri Mihai Anghel şi câţiva notari publici l-au „bătut“ la salariu pe Dinel Staicu.
Anul trecut a fost considerat drept „vârful crizei“ în judeţul nostru, dar salariile din Top 10 încasate de doljenii cu dare de mână au fost colosale, cu mult mai mari decât cele din 2008. La solicitarea GdS, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj a realizat un Top 10 cu cele mai mari venituri din salarii obţinute în judeţ anul trecut (conform fişelor fiscale), precum şi cu domeniul de activitate al firmei sau firmelor la care au activat respectivele persoane. Aceşti oameni plătesc impozite şi contribuţii pentru sumele declarate. Dacă în 2008 cel mai mare salariu era de 645.077 de lei, obţinut dintr-o firmă care are ca obiect principal de activitate „ingineria şi consultanţa tehnică“, în 2009, cel mai mare salariu a urcat la 1.438.076 de lei, iar persoana care a avut un astfel de venit (de la mai multe firme) lucrează în agricultură.
Altfel spus, omul a încasat anul trecut 340.000 de euro, pentru care a şi plătit impozit. El câştigă pe lună 28.000 de euro, cât alţii în câţiva ani. După domeniul de activitate al firmelor, ar putea fi vorba despre Mihai Anghel, care are mai multe companii care activează în agricultură şi care este posibil să-l fi depăşit pe preşedintele SIF Oltenia, Dinel Staicu, la venituri declarate, acesta din urmă situându-se, cel mai probabil, abia pe locul şase, cu un salariu anual de 610.423 de lei, bani realizaţi din „investiţii financiare“. Dacă pentru veniturile din anii anteriori Dinel Staicu era „cap de afiş“ în astfel de topuri, de data aceasta, veniturile lui din salarii l-au coborât în partea a doua a clasamentului.
Cine sunt cei foarte bine plătiţi
În general, ei sunt oameni de afaceri care fie au propriile businessuri în Dolj, fie activează în diverse consilii de administraţie şi au inclusiv funcţii de execuţie în alte companii. De regulă, sunt oamenii care s-au descurcat în mediul privat, în special în intermedieri financiare. Spre deosebire de 2008, Top 10 de acum nu mai cuprinde doi profesori universitari care atunci figurau cu venituri şi de 24.000 de lei pe lună, dar care au fost depăşiţi de oameni de afaceri.
Mai bogaţi decât Dinel
Pe locul doi în Top 10 figurează o persoană care a încasat nici mai mult, nici mai puţin de 1.154.998 de lei din venituri salariale de la mai multe firme. Probabil aceasta lucrează nonstop, pentru că domeniile de activitate din care a obţinut bani sunt variate, „imobiliare, bancare, financiare, industriale, învăţământ-cercetare“, potrivit Fiscului doljean. Locul trei îl ocupă o persoană care a activat anul trecut în domeniul „serviciilor de distribuţie gaze“ şi a câştigat, potrivit DGFP Dolj, 672.301 lei. Ocupantul locului patru a câştigat 656.501 lei din intermedieri financiare, construcţii feroviare şi industrie. Bani frumoşi s-au câştigat anul trecut şi din comerţ, coroborat cu serviciile financiare – cu un venit de 637.130 de lei pe an, care ocupă locul cinci în Top 10. Persoana de pe locul şase a obţinut toţi cei 610.423 de lei din investiţii financiare (despre care presupunem că ar fi Dinel Staicu), iar pe locul şapte figurează un doljean care a făcut intermedieri financiare şi a avut un salariu de 602.361 de lei.
Avere din construcţii
Construcţiile au mers cel puţin pentru un patron doljean de o astfel de companie. El şi-a pus pe cartea de muncă un salariu anual net de 454.050 de lei. Din farmacii şi materiale medicale a câştigat o persoană 439.613 lei în 2009. La fel de bănoasă a fost şi activitatea de impresariat sportiv, unde o persoană a câştigat 423.915 lei dintr-o singură firmă din Dolj.
Notarii publici – frunţaşi la veniturile din profesii liberale
Cele mai mari venituri înregistrate de persoanele care practică profesii liberale au fost declarate la Fisc de către notarii publici. Şase din cele 10 persoane din top sunt notari publici. Iată şi veniturile. Cel mai bine plătit notar public a încasat anul trecut onorarii de 938.048 de lei. Pe locul doi urmează o persoană care a intermediat asigurări şi a luat un comision de 629.909 lei. Un doljean a încasat din inginerie şi consultanţă tehnică 629.491 de lei, iar altul – din intermedieri financiare – a câştigat 629.491 de lei. De pe locul cinci în Top 10 venituri din profesii liberale şi până pe locul 10, cinci notari publici au avut onorarii uriaşe, de la 600.134 de lei şi, în scădere, până la 519.370 de lei pe an. Dintre cei cinci notari publici de top, trei sunt femei. Topul notarilor este „spart“ de un reputat medic din Craiova. Acesta ocupă locul şase şi a realizat venituri din drepturi de proprietate intelectuală de 595.923 de lei. Este vorba despre un medic inventator care ar fi câştigat banii din cercetare medicală.
Câştiguri „babane“ din chirii
Bogătaşii Craiovei care şi-au declarat veniturile reale la Fisc nu se opresc aici. Există alte persoane fizice care au venituri uriaşe an de an. Sunt cei care deţin spaţii comerciale sau locuinţe pe persoană fizică şi le-au închiriat diverselor firme sau persoane. Conform datelor furnizate de DGFP Dolj, primii zece doljeni cu cele mai mari venituri din chirii au câştigat anul trecut între 430.368 de lei (ocupantul locului 1 în Top) şi 230.040 de lei (persoana de pe locul 10).
Ce spun bogaţii urbei
Contactat telefonic, Mihai Anghel, omul despre care se presupune că ar avea cel mai mare salariu din Dolj „la vedere“ (340.000 de euro pe an) nu confirmă că ar fi vorba despre el în fruntea topului, dar nici nu infirmă, însă spune că pentru acei bani plăteşte impozit. „Nu ştiu dacă eu am salariul cel mai mare, dar am cinci firme în agricultură, sunt administrator unic la firmele mele şi am salarii pe măsura societăţilor mele, pentru care plătesc impozite şi contribuţii la stat“, a spus Anghel. Vicepreşedintele SIF Oltenia, Tudor Ciurezu, care se numără şi el printre doljenii cu salarii de top, nu dezvăluie valoarea reală a venitului realizat, ci lasă să se înţeleagă că este legal: „Nu ştiu dacă eu sunt acela. Nu pot nici să vă confirm, dar nici să vă infirm. Nu vreau să mă eschivez, dar am veniturile declarate“. Dinel Staicu nu a putut fi contactat ieri, el fiind o bună parte a zilei într-o şedinţă prelungită la SIF Oltenia.

