24.4 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBăsescu cere impozitarea tuturor veniturilor

Băsescu cere impozitarea tuturor veniturilor

Preşedintele Traian Băsescu a criticat ieri guvernul pentru că a mărit cota TVA la 24%, în loc să impoziteze pensiile.

„O spun acum public prima dată după ce a luat guvernul decizia, nu sunt un susţinător al creşterii TVA. În opinia mea, a fost o greşeală pentru că nu a operat exact acolo unde este cancerul în buget. Avem două zone cancerigene: procentul extrem de ridicat cu salariile din bugetul de stat şi procentul extrem de ridicat din veniturile bugetului de stat pe care le utilizăm în zona socială“, a declarat şeful statului, ieri, la RRA legat de măsura guvernului de a majora TVA-ul cu 5% ca soluţie pentru a aduce bani la buget după ce CCR a declarat neconstituţională reducerea cu 15% a pensiilor.
„Eu am fost anunţat despre ce a hotărât majoritatea parlamentară să mărească TVA-ul. Nu sunt un partizan al soluţiei şi nu cred că rezolvă problema, nici măcar pe termen mediu. Acum însă trebuie să privim lucrurile aşa cum ele sunt, o creştere de TVA destul de puternică, care va eroda veniturile pensionarilor, în opinia mea, mai mult decât dacă se aplica o măsură temporară, este creşterea preţurilor care este de minimum 5%, o inflaţie care va creşte“, a explicat Băsescu.
„Întreb însă ce se întâmplă de la 1 ianuarie? Până unde mărim TVA?“, s-a întrebat şeful statului. Băsescu a precizat că ar fi optat pentru soluţia impozitării pensiilor, una dintre variantele de lucru agreate, de altfel, şi de ministrul finanţelor Sebastian Vlădescu. Băsescu a precizat că, de la 1 ianuarie, guvernul ar trebui să impoziteze orice venit. „Nu există venit în România care să nu trebuiască impozitat. Sper ca de la 1 ianuarie guvernul să nu vină cu o nouă mărire a TVA cu câteva procente, ci cu o decizie de impozitare a tuturor veniturilor, inclusiv a pensiilor, ca în orice ţară civilizată. Dacă ne mai împrumutăm o dată, aceasta e soluţia pentru distrugerea viitorului României. Aş fi de acord să mai luăm un împrumut în 2011, doar dacă toţi banii se duc în dezvoltare. Ar fi o crimă să privatizăm ce mai este de privatizat în România, iar banii să se ducă în consum. Aş fi de acord cu acest lucru doar dacă banii se duc în dezvoltare, în construcţia de autostrăzi“.

Băsescu: Toţi românii sunt responsabili de soarta ţării

Preşedintele a mai spus că revenirea la normalitate depinde de reducerile pe care trebuie să le facă miniştrii. „Acum se merge pe anvelopa reducerii cu 25% a salariului fiecărui salariat din sistemul bugetar, iar până la 1 ianuarie, miniştrii au timp să îşi facă toate evaluările, pentru a se face o reducere cu 20% sau 25% a funcţionărimii. Dacă se face această reducere, de la 1 ianuarie, se poate reveni la salariile iniţiale. Dacă nu, salariile vor rămâne reduse cu 25% (…) Avem foarte mulţi pensionari cu vârsta de 40-45 de ani. Trebuie văzut cu pensiile de invaliditate, mi se pare un domeniu de fraudă. Nu era treaba preşedintelui, ci a guvernelor, care trebuia să verifice când au văzut că li se umflă cheltuielile. Unii n-au amigdalite şi sunt pensionaţi pe care de boală. Din vreo 12.000 de astfel de dosare controlate, în jur de 3.000 au fost trimise la reexaminare (…) Toate statele din lume au şomeri, nici un stat nu poate oferi tot. Dar ce se întâmplă la noi… Oamenii din agricultură nu au zilieri pentru lucrul în domeniu, oamenii din mediul rural se mulţumesc cu venitul minim garantat sau ajutorul social. Nu mai putem merge aşa, pentru ca nu mai avem resurse. Nu mai putem merge aşa, dacă nu vrem să ne distrugem singuri ţara. Nu mă simt singurul responsabil pentru soarta ţării. Toţi cei 22 de milioane de români sunt responsabili“, a spus Băsescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

45 COMENTARII