Intrat in frenezia meciului de fotbal Romania-Bosnia, care va avea loc peste o luna la Craiova, primarul Vasile Bulucea face in fiecare zi „vizite de lucru“. Dupa ce in urma cu doua zile a vizitat stadionul, Bulucea a trecut ieri la strazi. Ajuns pe bulevardul Riului, primarul a ramas perplex cind a aflat ca localnicii insista sa-i macelareasca strada proaspat asfaltata ca sa-si introduca racordurile la utilitati. Pe Calea Bucuresti, masinile circula pe linia de tramvai din cauza reparatiilor, iar soferii injura primaria pentru decopertarile de asfalt facute de muncitori.
Vasile Bulucea, panicat ca Mitrea o sa observe bulevardul ciuruit
Vizita a inceput cu bulevardul Riului, unde primarul a fost nemultumit intrucit cele citeva zeci de familii care nu au utilitati in zona vor sa sparga asfaltul proaspat turnat. Este vorba de ultimul tronson de drum, inainte de podul din zona cartierului Popoveni, unde valoarea investitiei s-a ridicat, dupa spusele primarului, la circa sase miliarde de lei. Localnicii nu s-au inteles intre ei, asa ca unii au venit sa ceara autorizatii pentru racordurile la utilitati (apa, gaze) abia dupa ce municipalitatea terminase de turnat asfaltul.
„Jur ca, daca vin la primarie, eu nu le dau nici o autorizatie. Pai am bagat sase miliarde de la primarie in tronsonul ala! Sa faca pe banii lor, sa plateasca despagubiri la aia care au apucat sa-si faca si sa isi traga si ei“, a spus primarul.
Edilul sef al Craiovei mai stie ca Miron Mitrea, ministrul lucrarilor publice, transporturilor si locuintei, va veni in curind in oras, ocazie cu care va fi dus pentru a patra oara in vizita pe bulevardul Riului, realizare a „administratiei Bulucea“. Acesta spera ca ministrul va mai aloca niste miliarde pentru continuarea lucrarilor. Nu ar da deloc bine la imagine daca Mitrea, aruncindu-si privirea peste umar, ar vedea ca asfaltul in care s-au topit miliardele MLPTL este spart de localnicii care vor sa-si introduca utilitati.
O sa vada ei, bosniacii, drumuri!
De pe Riului, primarul a ajuns pe Calea Bucuresti, unde circulatia se desfasoara cu dificultate din cauza cirpelilor asfaltului. Citeva masini descarcau de zor asfalt fierbinte pe carosabil, in timp ce primarul dadea interviuri despre cum o sa gaseasca bosniacii drumurile cind or veni sa joace la Craiova cu romanii. Facind socoteala banilor alocati pentru reparatiile de strazi, acesta a ajuns la urmatorul bilant: 61 de miliarde de la bugetul local, cinci miliarde de la MLPTL si inca o promisiune de zece miliarde de la Miron Mitrea, pina la viitoarea rectificare de la buget. In total, sa tot fie aproape 80 de miliarde de lei.
Multumit ca muncitorii dadeau cu sirg din lopata, Bulucea a plecat intins catre primarie, in timp ce soferii, nervosi ca-si distrug masinile pe portiunile de strada decopertate pentru lucrari, ii injurau de mama focului pe „ai de la primarie“. Urmeaza bulevardele Stirbei Voda, Calea Unirii si altele, ca doar bani sint destui.

