Știri de ultima orăActualitateConsiliul Concurenţei vrea să grăbească soluţionarea investigaţiilor

Consiliul Concurenţei vrea să grăbească soluţionarea investigaţiilor

Consiliul Concurenţei a finalizat proiectul de modificare a legii concurenţei, prin introducerea de prevederi care să permită finalizarea investigaţiilor într-o perioadă mai scurtă, în prezent la autoritate fiind în curs de soluţionare cazuri şi cu o vechime de peste trei ani.

"Am finalizat în interiorul Consiliului Concurenţei, după consultări cu partenerii sociali, proiectul de modificare a legii concurenţei, care va ascuţi instrumentele pe care le avem la îndemână în relaţia cu mediul de afaceri şi cu ceilalţi parteneri. De asemenea, am introdus proceduri de urgentare a cazurilor, care în unele cazuri ajung şi la trei ani", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

El a arătat că în prezent media de soluţionare a cazurilor de către Consiliul Concurenţei este de circa doi ani şi a cerut sprijinul Guvernului pentru a promova proiectul de modificare a legii concurenţei.

Pe de altă parte, Chiriţoiu a menţionat că pentru acest an Autoritatea are ca prioritate finalizarea cazurilor care tergiversează de mai mulţi ani.

"Vrem să finalizăm cazurile care tergiversează şi, de asemenea, vrem să finalizăm investigaţiile pe pieţele mari", a spus Chiriţoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS