Ieri, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş au prins în flagrant un bărbat de 41 ani, din Drobeta Turnu Severin, în timp ce primea suma de 6.000 de euro, cu titlu de mită.
D.I.M. a pretins şi primit banii de la denunţătoarea E.A.N. pentru a interveni pe lângă două judecătoare în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care este judecat tatăl denunţătoarei, cât şi pentru a sustrage probe importante din dosar, în scopul a nu i se pune sechestru asupra casei tatălui ei.
Pe 3 martie, E.A.N. a sesizat infracţiunea la linia telefonică „TEL VERDE” (0800806806) a Direcţiei Generale Anticorupţie, după care ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Argeş au condus-o la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş unde a fost consemnat denunţul acesteia şi înregistrat dosar penal, ofiţerii S.J.A. Argeş fiind delegaţi să efectueze acte de urmărire penală.
Ieri a fost organizat flagrantul în municipiul Piteşti, ocazie cu care asupra lui D.I.M. a fost găsită suma de 6000 de euro, bani marcaţi criminalistic.
Faţă de mehedinţean, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 ore pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, urmând ca astăzi să fie prezentat Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă.
Mehedinţean prins în flagrant în timp ce primea 6.000 de euro mită
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

