Toyota, cel mai mare constructor auto din lume, continuă să se confrunte cu probleme, anunţând miercuri că anchetează o posibilă defecţiune a servodirecţiei la modelele Corolla, care ar putea determina noi rechemări în service, relatează AFP.
"Potrivit propriei noastre anchete, conducătorul auto resimte o rezistenţă a volanului", a declarat vice-preşedintele Toyota, Shinichi Sasaki, în cadrul unei conferinţe de presă.
"În cazul în care vom găsi defecţiuni, vom face rechemări în service. Analizăm problema, însă numărul plângerilor este mai mic de 100", a declarat Sasaki.
Agenţia americană a siguranţei rutiere a anunţat pe 9 februarie că va examina plângerile legate de sistemul de direcţie al modelelor Corolla.
Potrivit articolelor apărute în presa americană, utilizatorii au declarat că autoturismele virează prea brusc spre stânga sau spre dreapta, la o viteză de peste 65 km/h, obligând şoferul să întoarcă volanul în direcţia opusă, pentru a avuta accidentele.
Alţi consumatori susţin că trebuie să ţină volanul foarte strâns, pentru a merge în linie dreaptă.
Gama Toyota Corolla este cea mai vândută din lume, de la apariţia modelului, în anii '60, fiind vândute peste 30 milioane de autoturisme la nivel mondial.
Toyota a rechemat deja în service aproape nouă milioane de autoturisme, majoritatea în Statele Unite, din cauza unor probleme de frânare şi de acceleraţie.