Bursele europene au deschis şedinţa de joi în urcare, în contextul în care investitorii speră că oficialii europeni vor reduce incertitudinile legate de Grecia şi vor anunţa măsuri concrete, pentru calmarea pieţelor, relatează AFP.
Astfel, indicele FTSE 100, al bursei din Londra, a deschis în creştere cu 0,82%, până la 5.173,86 puncte, indicele DAX, al pieţei din Frankfurt, a urcat cu 0,47%, la 5.562,83 puncte, iar indicele CAC 40, al bursei din Paris, a câştigat 0,75% până la 3.662,31 puncte.
Bursele americane au închis şedinţa de miercuri în scădere, pe o piaţă prudentă, în aşteptarea deciziei Uniunii Europene referitoare la măsurile de sprijinire a Greciei.

